Tensiuni ridicate în Minnesota: Un alt agent ICE împuşcă două persoane în timpul unui control rutier în Oregon

Tensiunile generate de politica de stricteţe în materie de imigraţie a preşedintelui american Donald Trump au crescut joi în Statele Unite, după al doilea incident cu împuşcături implicând ofiţeri de imigraţie în decurs de două zile, adâncind tensiunile dintre oficialii statali şi cei federali privind cum şi de ce s-au produs aceste incidente, transmite Reuters.
Protestele s-au intensificat în Minnesota după împuşcarea fatală a unei femei de 37 de ani de către un agent al Serviciului pentru Imigraţie şi Vamă (ICE), miercuri. Oficialii din Minnesota şi cei federali au oferit relatări foarte diferite ale evenimentelor, iar anchetatorii de stat s-au plâns că au fost excluşi din ancheta federală.
De asemenea, în Oregon, un agent al Poliţiei de Frontieră a SUA a împuşcat şi rănit un bărbat şi o femeie, joi după-amiază, în Portland. Din nou, oficialii locali, care au făcut apel la calm, au spus că nu au putut verifica versiunea guvernului federal privind incidentul.
În ambele cazuri, primarii şi guvernatorii democraţi au cerut administraţiei Trump să retragă ofiţerii federali, care au fost desfăşuraţi în mare parte în oraşe conduse de democraţi, într-o acţiune aprobată de mulţi dintre susţinătorii preşedintelui, după ce Trump a făcut campanie pe promisiunea de a deporta imigranţi fără documente.
Democraţii şi activiştii pentru drepturile civile au condamnat aceste operaţiuni agresive de aplicare a legii ca fiind o provocare inutilă.
„Atunci când un preşedinte sprijină destrămarea familiilor şi încearcă să guverneze prin frică şi ură, mai degrabă decât prin valori comune, creezi un mediu de anarhie şi inconştienţă”, a declarat guvernatoarea statului Oregon, Tina Kotek.
În ambele incidente din Minneapolis şi Portland, oficialii americani susţin că acestea fac parte dintr-o tendinţă în creştere a suspecţilor de infracţiuni şi a activiştilor anti-Trump de a folosi maşinile ca arme, deşi dovezile video le-au contrazis uneori afirmaţiile.
În Minnesota, un agent ICE a împuşcat-o mortal pe Renee Nichole Good, cetăţean american, care, potrivit unui activist, participa la o „patrulă de cartier” ce observa activităţile ICE. Oficialii americani au susţinut că femeia a încercat să calce agentul, în timp ce susţinătorii acesteia au spus că videoclipurile arată că s-a ferit de agent.
În incidentul din Portland, Departamentul pentru Securitate Internă a declarat că şoferul, un presupus membru al unei bande din Venezuela, a încercat să folosească maşina ca pe o armă şi să lovească agenţii.
Ca răspuns, DHS a spus că „un agent a tras un foc defensiv”, iar şoferul şi un pasager au plecat cu maşina. Poliţia din Portland a declarat că două victime împuşcate au fost găsite ulterior la aproximativ două mile (aproximativ trei km) distanţă şi transportate la spital.
Garda Naţională în alertă
În faţa posibilităţii unor tulburări civile, guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a pus Garda Naţională a statului în alertă.
Sute de manifestanţi s-au adunat joi în Minneapolis, scandând „ruşine” şi „crimă” către ofiţerii federali înarmaţi şi mascaţi, unii dintre aceştia folosind gaze lacrimogene şi bile cu piper împotriva protestatarilor.
„Simt că suntem într-un punct de cotitură. Nu pot să o spun destul de des, dar lucrurile trebuie să se schimbe”, a spus Rachel Hoppei, 52 de ani, protestatară din Minneapolis.
„Nu vă vrem aici. Nu aveţi dreptul să fiţi aici. Distrugeţi comunităţile noastre", a mai spus ea.
Oficialii din Minnesota s-au plâns că li s-a refuzat accesul la probele de la locul faptei, la materialele cazului său, la interviuri. Secretarul Departamentului pentru Securitate Internă, Kristi Noem, le-a spus reporterilor la New York că Minnesota pur şi simplu nu are jurisdicţie.
Fără acces, Biroul de Investigaţii Criminale din Minnesota (BCA) a declarat că s-a retras din anchetă.
Agentul ICE care a împuşcat-o pe Good se afla printre cei 2.000 de ofiţeri federali pe care administraţia Trump i-a desfăşurat în zona Minneapolis în ceea ce a descris drept „cea mai mare operaţiune DHS din istorie”. Partea acestei operaţiuni de aplicare a legii la nivel naţional a fost şi un răspuns la o investigaţie politic încărcată privind acuzaţii de fraudă împotriva unor organizaţii non-profit din comunitatea somaleză.
Un incident anterior
Vicepreşedintele JD Vance, în timpul unui briefing de presă, a numit acţiunile lui Good drept un „atac” asupra forţelor de ordine şi a spus că agentul merita „un semn de recunoştinţă”.
Vance a spus că acelaşi agent fusese târât de o maşină anul trecut şi suferise răni care au necesitat 33 de copci. Acea descriere corespundea unui caz din iunie 2025, când un migrant care trăia ilegal în ţară a încercat să fugă cu maşina în timp ce agenţii ICE încercau să-l aresteze în Bloomington, Minnesota, târând un ofiţer aproximativ 91 de metri.
Ofiţerul, identificat în documentele instanţei ca Jonathan Ross, a suferit răni la braţ şi mână care au necesitat în total 33 de copci, conform procurorilor. Şoferul a fost condamnat luna trecută pentru agresarea unui ofiţer federal.
DHS a refuzat să identifice agentul.
Între timp, au început să apară mai multe detalii despre Good, care avea o fiică de 15 ani şi doi fii - de 12 şi 6 ani, conform Washington Post.
Michelle Gross, preşedinta organizaţiei Community United Against Police Brutality din Minnesota şi asistentă juridică pentru National Lawyers Guild, a declarat pentru Reuters că ştia din propria experienţă despre implicarea lui Good ca unul dintre sutele de membri ai comunităţii care participau la patrule de observare în cartiere şi că „a făcut asta” când a fost ucisă.
Gross a contestat afirmaţiile lui Noem că Good „hărţuia şi împiedica” activitatea agenţilor toată ziua.
„Nu a existat absolut nicio justificare pentru folosirea forţei letale. Oamenii doar îşi exercitau dreptul garantat de Primul Amendament de a filma poliţia”, a menţionat Gross.
Ceea ce rămâne foarte disputat între oficialii federali şi cei de stat este ceea ce s-a întâmplat în momentele premergătoare uciderii lui Good.
Videoclipuri realizate de martori arată doi ofiţeri mascaţi apropiindu-se de maşina lui Good, oprită perpendicular pe o stradă din Minneapolis. În timp ce un ofiţer îi ordona lui Good să coboare din maşină şi apuca mânerul portierei, maşina a mers puţin înapoi, apoi a început să înainteze, virând la dreapta.
Un al treilea ofiţer a scos arma şi a tras de trei ori, sărind înapoi, ultimele focuri fiind trase prin geamul şoferului după ce bara de protecţie a maşinii părea să fi trecut pe lângă corpul său.
Nu era clar din videoclip dacă maşina a intrat în contact cu ofiţerul, care a rămas pe picioare şi a fost văzut mergând după incident. Trump a declarat pe reţelele de socializare că femeia „a trecut cu maşina peste agentul ICE”.