Tenis: România-Finlanda 2-2, în Cupa Davis, Crivoi-Heliovaara meciul decisiv
alte articole
După 3 meciuri de simplu şi unul de dublu, echipele de tenis ale României şi Finlandei se află la egalitate: 2-2. Duminică, prima rachetă a oaspeţilor sălii Horia Demian din Cluj-Napoca, Jarkko Nieminen, s-a impus cu 6-3, 7-5, 1-6, 7-6 (4) în faţa lui Marius Copil, după 3 ore şi 14 minute de joc.
Diferenţa de valoare dată de clasamentul mondial, de 176 locuri, Nieminen fiind pe 39 (dar a fost şi pe 13), iar Copil pe 215, a fost adesea anulată de ambiţia tânărului jucător român, care, bazându-se pe viteza serviciului (între cele mai rapide 10 din lume) a evoluat de multe ori de la egal la egal cu adversarul. Lipsa de experienţă la acest nivel s-a văzut, totuşi, mai ales în setul 2, când Copil a condus cu 5-3, aflându-se la serviciu, dar nu a ştiut să gestioneze avantajul creat.
Astfel, soarta întâlnirii contând pentru Grupa I a zonei euro-africane rămâne ultima partidă, una echilibrată prin prisma clasamentului ATP, românul Victor Crivoi fiind pe 354, iar adversarul său, Harri Heliovaara - 325.