Tătaru: "Dacă unii vor cu tot dinadinsul să revenim la starea de urgenţă, vom ajunge acolo"

Nelu Tataru
Nelu Tataru (Epoch Times România)

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi seara, la Antena 3, că, deşi pe moment nu vom reveni la starea de urgenţă, România trăieşte un nou episod al epidemiei de Covid pentru care “avem cu toţii” câte o parte din vină. În plus, ministrul a subliniat că, în cazul în care unii doresc cu tot dinadinsul o nouă stare de urgenţă, s-ar putea să se întâmple acest lucru.

“În opinia mea, nu, [epidemia de coronavirus din România – n.r.] nu a scăpat de sub control, numai că trăim un alt episod pe care nu l-a dorit nimeni. O parte din vină o avem cu toţii, poate mai mare cei care nu au mai vrut să creadă că există aşa ceva sau au uitat zilele, chiar săptămânile şi lunile în care au stat închişi în casă, temători şi uitându-se la televizor la ce se întâmplă în Spania şi Italia”, a afirmat Tătaru.

De asemenea, ministrul a tras un semnal de alarmă asupra faptului că, în prezent, o parte a populaţiei nu mai crede ceea ce transmit autorităţile în legătură cu evoluţia epidemiei în ţară, există anumiţi factori decizionali care negativează cam tot ce s-a întâmplat în ultimele luni şi de asemenea o serie de instigări la nerespectarea unor reguli.

Întrebat dacă este posibil ca România să intre din nou în stare de urgenţă, Nelu Tătaru a precizat următoarele:

“Carantina o să o putem da la diverse localităţi pe nişte criterii şi când avem o transmitere comunitară accentuată. Deocamdată, nu cred că ajungem la starea de urgenţă, dar dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la acea stare de urgenţă!”.

Remarcile ministrului Sănătăţii vin în contextul în care numărul de cazuri noi de infecţii cu Covid a crescut într-un ritm alarmant în ultimele săptămâni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură