Tăriceanu şi Constantin, mutare în Parlamentul European. ALDE România intră în ALDE Party
alte articole
O delegaţie ALDE România, condusă de copreşedinţii Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, participă, în perioada 19-21 noiembrie, la Congresul Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa (ALDE Party), care are loc la Budapesta.
În cadrul acestei reuniuni a ALDE Party s-a oficializat aderarea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din România, ca membru cu drepturi depline al familiei liberale europene, reiese dintr-un comunicat de presă remis vineri de formaţiuna română.
Tăriceanu, alături de europarlamentarul Norica Nicolai, a prezentat în faţa membrilor Consiliului ALDE Party argumentele în favoarea acordării statutului de membru cu drepturi depline formaţiunii ALDE România.
În acest context, Tăriceanu a subliniat că ALDE este singurul partid liberal din România, în timp ce Daniel Constantin a precizat că, "prin calitatea obţinută, ţara noastră este din nou reprezentată în familia liberalilor europeni".
"Suntem bucuroşi şi extrem de onoraţi pentru că am devenit oficial membri ai ALDE Party. În cadrul acestei reuniuni a ALDE Party a fost conturată agenda liberală europeană. De asemenea, la acest congres le-am prezentat colegilor noştri liberali din Europa proiectul pe care ni l-am asumat în faţa românilor, proiect intitulat România a 7-a putere economică a Europei, proiect pe care toţi cei prezenţi la Budapesta au fost încântaţi să îl audă", a adăugat Daniel Constantin.