Tăriceanu: "Chiar nu doresc să am de-a face cu Băsescu. Ca preşedinte a făcut extrem de mult rău"

Cu un singur partid nu este dispus şeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să colaboreze - partidul condus de fostul preşedinte Traian Băsescu, Mişcarea Populară.
Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin la crearea ALDE România (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
08.02.2016

Deşi vor exista înţelegeri, la nivelul organizaţiilor locale, cu PSD, ALDE intenţionează să meargă pe liste proprii la alegerile locale şi să obţină un scor cu două cifre, a declarat duminică, în cadrul unui interviu acordat Digi24, copreşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu.

"Obiectivul ALDE este să mergem singuri la alegerile locale, pe liste proprii. Acolo unde vor fi interese comune cu PSD, probabil că acel lucru îl vom face, dar aceste înţelegeri locale nu vor face parte dintr-un document", a precizat Tăriceanu.

Întrebat dacă şeful UNPR, Gabriel Oprea, intrat recent în colimatorul DNA, i se pare un partener politic frecventabil, şeful ALDE a replicat că generalul "conduce un partid care se comportă după regulile democratice".

"Dacă discutăm despre frecventabilitate, sunt persoane în România cu care chiar nu doresc să am de-a face. Cum ar fi dl. Băsescu şi partidul dânsului. În calitate de preşedinte a făcut extrem de mult rău. Chiar am discutat cu colegii mei dacă ne-am propus cu cineva să nu colaborăm, acesta este partidul domnului Băsescu", a subliniat Tăriceanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor