Târg educaţional al UPB

Epoch Times România
03.04.2012

Universitatea Politehnica din Bucureşti îşi va prezenta oferta educaţională în perioada 5-7 aprilie la cea de-a IV-a ediţie a Târgului educaţional "Student la Politehnică", ce va avea loc în clădirea Rectoratului, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Cornel Chira.

Potrivit acestuia, în aceeaşi perioadă se va desfăşura şi acţiunea Ziua porţilor deschise la UPB în cadrul căreia fiecare vizitator va putea lua parte la cursuri în amfiteatre alături de studenţi, va putea vizita laboratoarele universităţii (unde se vor primi explicaţii de specialitate), dar şi campusurile universităţii.

"În cadrul evenimentului vor fi prezente cu pliante, broşuri şi alte materiale de promovare toate cele 15 facultăţi ale UPB, din care cei interesaţi vor putea afla toate datele necesare referitoare la admitere şi la specializările şi cursurile fiecărei facultăţi", a spus Chira.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor