Chişinău: Începe a doua ediţie a Festivalului Internaţional Bach

Tatiana Chiriac
03.04.2012

Şapte concerte dedicate exclusiv creaţiei lui Johann Sebastian Bach vor avea loc, la Chişinău, în cadrul celui de-al doilea Festival Internaţional dedicat compozitorului şi organistului german. Festivalul va fi organizat în perioada 4-10 aprilie la Sala cu Orgă, în parteneriat cu Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală, Institutul Cultural Goethe şi Ambasada Germaniei, precum şi cu susţinerea Ambasadelor Ungariei şi Italiei în R. Moldova.

Evenimentul se va desfăşura sub patronajul Sandei Filat, care a subliniat, astăzi, la o conferinţă de presă, că festivalul are menirea de a aduce cultură, civilizaţie şi mult spirit oamenilor şi care este semnificativ prin faptul că e prezentat în primăvară - anotimpul ce corespunde senzaţiilor, emoţiilor şi trăirilor noi, relatează moldpres.

Larisa Zubcu, directorul Sălii cu Orgă, a menţionat că festivalul va demara cu un concert susţinut de Orchestra Naţională de Cameră, dirijată de Cristian Florea, la care vor evolua pianistul de renume mondial, Simone Pedroni, din Italia, precum şi solistele autohtone Olga Semionova, Viorica Cheptene şi Irina Caraghenova.

Programul festivalului mai include un concert cu genericul "Copiii cântă Bach", unde în calitate de interpreţi vor fi elevi ai liceelor şi ai şcolilor de muzică din capitală, un recital de orgă susţinut de un organist de excepţie din Ungaria, Laszlo Fassang etc.

Festivalul se va încheia cu un concert în premieră - "Pasiunile după Ioan", care redă răstignirea şi suferinţele lui Iisus Hristos şi care a fost creat pentru a fi interpretat în Vinerea Neagră din Săptămâna Patimilor. La concert vor evolua şi doi cântăreţi din Germania, Hubert Mazer şi Bernhard Hartmann, dar şi dirijorul german, Patrick Strub. Concertele vor începe la ora 18.00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor