Talibanii sărbătoresc alegerea noului lider cu focuri de armă

Talibanii pakistanezi l-au numit pe Fazlullah Mullah ca noul lor lider, după moartea lui Hakimullah Mehsud într-un atac cu drone întreprins recent de Statele Unite, a anunţat joi un purtător de cuvânt al grupării, citat de BBC.
Militanţi pakistanezi loiali liderului Mullah Fazlullah (STR / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
07.11.2013

Talibanii pakistanezi l-au numit pe Fazlullah Mullah drept noul lor lider, după moartea lui Hakimullah Mehsud într-un atac cu drone întreprins recent de Statele Unite, a anunţat joi un purtător de cuvânt al grupării, citat de BBC.

După moartea lui Hakimullah Mehsud într-un atac cu drone american din 1 noiembrie, Mullah Fazlullah, un comandant extremist din zona Swat, a fost numit ca noul "Amir" (şef) al Tehrik Talibaan Pakistan (TTP) la 7 noiembrie 2013, după o întrunire în nord-vestul Pakistanului.

Guvernul Pakistanului a acuzat atunci SUA că distruge încercările sale de a începe negocierile de pace cu talibanii, fapt care s-a şi întâmplat de altfel.

"Nu vor mai fi tratative pentru că Fazlullah Mullah este deja împotriva negocierilor cu guvernul pakistanez", a declarat Shahidullah Shahid, un purtător de cuvânt al talibanilor pentru Reuters.

"Toate guvernele joacă jocuri duble cu noi. În numele negocierilor de pace, ne-au înşelat şi i-au ucis pe oamenii noştri. Suntem sută la sută siguri că Pakistanul sprijină pe deplin Statele Unite în atacurile sale cu drone".

Anunţul a fost făcut de către liderul interimar al talibanilor Asmatullah Shaheen, la o conferinţă de presă într-o locaţie care nu a fost divulgată.

Potrivit rapoartelor, au avut loc focuri de armă festive în zona Miranshah atunci când vestea a fost anunţată. Înainte de acest anunţ, BBC raporta că Fazlullah Mullah nu era membru al clanului Mehsud şi, dacă este numit, s-ar confrunta cu o provocare de a controla luptătorii Mehsud, care alcătuiesc cea mai mare parte a luptătorilor talibani.

Cine este Mullah Fazlullah

Mullah Fazlullah, născut în 1974 şi poreclit "Mullah Radio" sau "Radio Mullah", a fost liderul Tehreek-e-Nafaz-e-Shariat-e-Mohammadi (TNSM), un grup militant fundamentalist islamic aliat cu talibanii pakistanezi care are ca scop să aplice legea Sharia în ţară. El este uneori menţionat ca "şef" al talibanilor Swat.

Deşi consideră cea mai mare parte a electronicelor ca fiind "surse majore de păcat", Fazlullah a început să ţină predici utilizând un canal FM ilegal în Valea Swat în 2006. Considerat o personalitate foarte puternică în zonă, acesta ţinea cuvântări despre vicii şi virtute şi adopta o atitudine anti-occidentală jihadistă. Cunoscut pro-talibani s-a aliat cu TTP, urmând, potrivit rapoartelor, ordinele liderului acestei grupări.

A condus o campanie de eradicare a ceea ce considera el vicii sau "surse majore de păcat", respectiv muzica, dansul, televizoarele, CD-urile, computerele şi alte echipamente video - pe care le ardea cu tot cu magazinele în care erau adăpostite. Fazlullah a ameninţat de asemenea frizeri care rădeau barba clienţilor şi a fost împotriva educaţiei fetelor.

„Avem tradiţia noastră care interzice femeilor să participe la alegeri şi cel care încalcă acest lucru va fi pedepsit”, a declarat Fazlullah în 2005.

Fazlullah Mullah a condus o campanie brutală în Swat între 2007 şi 2009, aplicând legea islamică extremistă, ce a inclus arderea de şcoli, biciuiri publice şi decapitări. După doi ani, o operaţiune militară a reuşit să restabilească controlul în regiune.

La 21 ianuarie 2009 cotidianului pakistanez The News a raportat că talibanii au aplicat o interdicţie totală în ceea ce priveşte educaţia femeilor în districtul Swat. Aproximativ 400 de şcoli private, unde erau inscrise 40.000 de fete au fost închise. Cel puţin 10 şcoli de fete care au încercat să deschidă după 15 ianuarie, 2009 - termenul limită anunţat de Fazlullah - au fost aruncate în aer de către militanţi în oraşul Mingora, sediul central al districtului Swat. Mai mult de 170 de şcoli au fost bombardate sau incendiate, împreună cu alte clădiri aflate în proprietatea guvernului.

BBC susţine că au fost luptătorii lui Fazlullah Mullah cei care au împuşcat-o pe Malala Yousafzai, militanta pentru dreptul la educaţie al fetelor nominalizată recent la premiul Nobel pentru Pace.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor