Susţinător al lui Georgescu, condamnat pentru lovirea unui jandarm la protestul "Turul 2 înapoi", din februarie

Calin Georgescu la controlul judiciar (Anca Cernat)
Loredana Diacu
24.12.2025
Calin Georgescu la controlul judiciar (Anca Cernat)
Loredana Diacu
24.12.2025

Un bărbat din Iaşi, susţinător al lui Călin Georgescu, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj, după ce a agresat un jandarm în timpul protestului „Turul 2 înapoi”, organizat pe 10 februarie în Piaţa Victoriei, la apelul liderului suveranist.

Este vorba despre Dacian George Pruteanu, şofer, cunoscut pentru poziţiile sale pro-Georgescu şi pentru comportamentul violent manifestat la mai multe proteste. Iniţial, în luna iulie, Judecătoria Sectorului 1 îl condamnase la un an de închisoare cu suspendare şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, însă Curtea de Apel Bucureşti a majorat pedeapsa la doi ani cu suspendare. Pruteanu s-a aflat în arest preventiv din februarie până în iulie 2025.

Protestul din 10 februarie a avut loc în aceeaşi zi în care Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia, când câteva sute de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei pentru a contesta anularea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale. Manifestaţia a degenerat în mai multe confruntări între protestatari şi jandarmi, iar printre cei scoşi din mulţime s-a aflat şi Dacian George Pruteanu, acuzat că a lovit un jandarm în zona feţei.

În dosar se regăseşte şi declaraţia jandarmului agresat, care a relatat că, în timpul misiunii de asigurare a ordinii publice, a observat mai multe persoane care trăgeau de gardurile metalice de delimitare a protestului. „M-am deplasat în acea zonă în sprijinul colegilor mei, întrucât persoanele respective au desfăcut gardurile şi au început să le împingă în colegii mei”, a arătat acesta.

Potrivit jandarmului, situaţia a escaladat atunci când un bărbat îmbrăcat „cu o jachetă neagră cu mâneci albe, pantaloni roşii şi un fes alb” a început să ţipe şi să înjure, apropiindu-se ameninţător. „Şi-a luat o poziţie de gardă”, a declarat jandarmul, precizând că a scos bastonul telescopic pentru a-l ţine la distanţă.

În continuare, acesta a povestit că bărbatul s-a retras iniţial, dar a revenit, trăgând de gardul metalic, moment în care a fost lovit peste mână. Ulterior, agresorul s-ar fi întors din mulţime, sprijinit de alte persoane. „S-a repezit spre mine (…) avea poziţia de gardă şi m-a lovit cu pumnul drept în zona capului, mai exact în zona frunţii, pe partea stângă”, a relatat jandarmul, care a adăugat că a sângerat şi a necesitat îngrijiri medicale timp de 5–6 zile, conform certificatului medico-legal.

De cealaltă parte, în timpul procesului, Dacian George Pruteanu a recunoscut că a existat o altercaţie cu forţele de ordine, dar a susţinut că intervenţia sa a avut scopul de a ajuta „femei şi bătrâni”. „Mă aflam în Piaţa Victoriei la un protest paşnic (…) am văzut mai multe persoane împingând gardurile metalice şi un jandarm sau doi cu bastoanele în aer”, a declarat acesta, afirmând că a încercat să intervină pentru a-i proteja.

Protestatarul a mai spus că a fost lovit cu bastonul, că s-a aşezat pe jos pentru a demonstra că este paşnic şi că ulterior a fost imobilizat de mai mulţi jandarmi. „Nu îmi aduc aminte dacă am lovit vreun jandarm. Dacă cumva am lovit pe respectivul jandarm, îmi pare rău”, a susţinut Pruteanu în faţa instanţei.

În motivarea deciziei, judecătorii au arătat că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, întrucât a fost agresat un reprezentant al statului aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cu toate acestea, instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei, având în vedere că inculpatul are studii universitare, este angajat ca şofer, nu are antecedente penale, şi-a recunoscut fapta şi a avut o conduită bună pe parcursul procesului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor