Sulfina Barbu: Decizia CCR privind pensionarii trebuie respectată; există soluţii legislative
alte articole
Fostul ministru al Muncii, deputatul Sulfina Barbu, a declarat miercuri că decizia Curţii Constituţionale din România privind pensionarii trebuie respectată şi a susţinut că există soluţii legislative pentru această problemă.
"Decizia CCR trebuie respectată, aici nu există niciun dubiu. Cred că avem o soluţie la îndemână în Parlament, ordonanţa 117 să fie modificată, este vorba despre ordonanţa de modificare a Codului Fiscal, articolul care se referă la această contribuţie să fie pus în acord cu prevederile din decizia CCR, iar referitor la sume, le-am sugerat colegilor din Guvern următoarea soluţie. Să fie calculat pentru fiecare pensionar cât a contribuit pe sănătate şi sumele să fie considerate sume în avans recunoscute pentru fiecare pensionar să nu mai fie reţinută contribuţia de sănătate până la stingerea acestei sume", a spus Sulfina Barbu.
În opinia ei, va fi luată în calcul şi dobânda de referinţă pentru aceste sume, întrucât "este dreptul oamenilor", iar pe viitor banii să nu mai fie reţinuţi din pensiile celor care sunt în cauză, ci să fie considerate plăţi în avans. "Este o soluţie corectă firească şi sper colegii din Guvern să o ia în calcul în analizele pe care le fac", a afirmat deputatul PDL.
Barbu a mai spus că Ministerul Finanţelor, Casa de Pensii, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii sunt cei mai importanţi actori care trebuie să se pună de acord ca fiecare pensionar să primească înştiinţarea corectă.
Deputatul PDL a spus că fără legea de aprobare a Ordonanţei 117, singura soluţie pentru pensionari "rămâne instanţa".
În privinţa reţinerii contribuţiei de asigurări de sănătate de 5,5% din veniturile din pensii, Curtea Constituţională s-a pronunţat, pe 13 martie. Curtea Constituţională a constatat că "dispoziţiile art 259 alin(2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei".