SUA: Un alt diplomat american din Cuba ar fi fost supus unui atac sonic
alte articole
După desfăşurarea unei evaluări medicale, Statele Unite confirmă că un alt diplomat american din Cuba a suferit simptomele unui atac sonic, a declarat joi Heather Nauert, purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.
“În 21 iunie, după o evaluare medicală cuprinzătoare asupra unui diplomat american ce lucrează la ambasada SUA din Havana, s-a confirmat medical că acesta a avut efecte similare din punct de vedere al sănătăţii cu cele care au fost raportate de membri ai comunităţii diplomatice americane din Havana”, a precizat Nauert. “Acesta este primul caz confirmat medical în Havana începând cu august 2017. Numărul americanilor afectaţi a ajuns acum la 25”.
Nauert a declarat că diplomatul a fost trimis în SUA şi că mai este examinat încă un angajat.
În august 2017, Departamentul de Stat a susţinut că 24 diplomaţi care lucrau la ambasada SUA din Cuba au fost afectaţi de un incident care aparent ar fi implicat un dispozitiv audio. Rapoartele media de la acea vreme au precizat că unii dintre diplomaţi şi-au pierdut auzul permanent sau au suferit posibile leziuni cerebrale din cauza unei arme sonice. Unele afecţiuni, care au fost depistate şi în cazul a 10 diplomaţi canadieni şi a membrilor familiilor lor, semănau cu traume cerebrale.
Ministerul cubanez de Externe a negat orice implicare a Cubei în respectivele incidente.
În luna iunie, secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat că Departamentul de Stat a creat o forţă de lucru care să se ocupe de misterioasele incidente acustice din străinătate.
Săptămâna trecută, Nauert a avertizat că SUA nu putea să furnizeze servicii de vize în Havana până când guvernul cubanez nu va oferi asigurări privind siguranţa personalului ambasadei americane din Cuba.
Incidentele încă neelucidate au cauzat o ruptură în relaţiile deja şubrede dintre SUA şi Cuba. Washingtonul a expulzat 15 diplomaţi cubanezi din SUA pentru eşecul Cubei de a-i proteja angajaţii. La rândul ei, Canada a retras din Cuba membrii familiilor angajaţilor ambasadei în Havana.
De asemenea, Departamentul de Stat al SUA a emis la începutul acestei luni o alertă de sănătate extinsă în întreaga Chină pe fondul unor rapoarte potrivit cărora unii diplomaţi americani din ţara asiatică s-au plâns de “senzaţii anormale de sunet şi presiune” care aparent ar fi provocat leziuni cerebrale uşoare.
Cel puţin doi diplomaţi americani au plecat din China după ce, luna trecută, un angajat consular american a raportat “senzaţii” similare celor suferite de diplomaţii americani şi canadieni în Cuba.
“Departamentul de Stat a primit confirmarea că un angajat guvernamental american din China a suferit un incident medical similar cu cele raportate de alţi membri ai personalului diplomatic american din Havana, Cuba”, potrivit declaraţiei Departamentului, precizează Euronews.
“Ca urmare a investigaţiilor medicale suplimentare voluntare, departamentul a trimis şi alte persoane în SUA pentru evaluări suplimentare”, adaugă sursa citată.