SUA: Iranul va fi invitat să participe la discuţiile privind conflictul sirian
alte articole
Iranul va fi invitat să participe la discuţiile multilaterale privind conflictul din Siria care vor avea loc la Viena, a declarat Departamentul de Stat american. Va fi prima invitaţie americană de acest fel către Iran de la izbucnirea războiului sirian în 2011, conform RT.
“Ştim că, la un moment dat va fi nevoie de o conversaţie cu Iranul în vederea realizării unei tranziţii politice acolo [în Siria]”, a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, în timpul unei conferinţe de presă.
Deşi Kirby nu a specificat când se va alătura Iranul discuţiilor multilaterale asupra Siriei, există unele speculaţii că Teheranul ar putea participa la următoarea rundă de discuţii diplomatice care va începe joi la Viena, a raportat Associated Press, citând surse nenumite care au susţinut că o astfel de invitaţie a fost deja trimisă dar ca Iranul încă nu a trimis un răspuns.
Iranul este un aliat cheie al preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi unul dintre principalii oponenţi ai SUA în regiune de la Revoluţia Islamică din 1979. Acest lucru, precum şi sancţiunile impuse împotriva Iranului pentru programul său nuclear, arată că SUA ezită să permită iranienilor să participe la procesul de pace.
Rusia insistă asupra unui format atotcuprinzător pentru dialogul politic, care necesită participarea tuturor părţilor implicate în conflict, inclusiv a Iranului. Moscova a trimis deja Teheranului o astfel de invitaţie.
Războiul din Siria a izbucnit în 2011 şi a ucis peste 220.000 de oameni, conform datelor ONU. Aproape jumătate din populaţia ţării a fost forţată să se refugieze în interiorul ţării sau să fugă în afara graniţelor, declanşând, printre altele, un val de refugiaţi care zguduie în prezent Europa, divizată deja în privinţa gestionării noii crize.
În 30 septembrie, forţele aeriene ruseşti au început o campanie de bombardare a poziţiilor Statului Islamic în Siria, la cererea guvernului din Damasc. Totuşi, SUA şi aliaţii săi acuză Moscova că urmăreşte doar să îl susţină pe preşedintele Bashar al-Assad şi, în consecinţă, atacă poziţiile grupurilor de opoziţie şi mai puţin pe cele ale Statului Islamic.
SUA şi aliaţii săi au subliniat în repetate rânduri că războiul din Siria se poate termina doar pe cale paşnică, printr-o soluţie politică, care prevede în cele din urmă retragerea de la putere a lui Assad.
Totodată, intervenţia rusă în Siria s-ar putea dovedi a fi costisitoare pentru Moscova ţinând cont de faptul că ofensiva siriană împotriva rebelilor nu se desfăşoară conform aşteptărilor. O acţiune militară pe termen lung, fără câştiguri tangibile pentru regimul sirian, ar putea eroda efectul propagandistic al campaniei ruseşti de bombardamente.