SUA afirmă că sancţiunile ONU împotriva Coreei de Nord sunt cele mai puternice “dintr-o generaţie”
alte articole
Nikki Haley, totuşi, a precizat sâmbătă că noile sancţiuni votate de ONU nu sunt suficiente şi că “nu ar trebui să ne păcălim că am rezolvat problema”.
“Ameninţarea unei dictaturi nord-coreene nuclearizate rămâne ... [şi] devine rapid tot mai periculoasă”, a declarat Haley Consiliului de Securitate al ONU după vot.
Preşedintele american Donald Trump a apreciat noile sancţiuni, scriind pe Twitter că ONU a votat cu 15 la 0 în favoarea sancţionării Coreei de Nord. “China şi Rusia au votat cu noi. Acesta este un impact financiar foarte mare!”.
O declaraţie publicată ulterior de Casa Albă a susţinut: “Preşedintele apreciază cooperarea Chinei şi Rusiei în asigurarea adoptării rezoluţiei”.
Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate pentru impunerea celor mai dure sancţiuni de până acum împotriva Phenianului, după ce acesta a testat două rachete balistice intercontinentale în luna iulie, susţinând că acum are abilitatea de a lansa o lovitură în orice punct pe teritoriul Statelor Unite.
Secretarul de stat american Rex Tillerson, care se află în Filipine pentru a participa la un summit regional, a declarat că aprobarea noilor sancţiuni ONU este un “rezultat foarte bun”.
Între timp, ministrul chinez de Externe, Wang Yion, a cerut omologului său nord-coreean să respecte rezoluţiile ONU şi să nu mai testeze “bunăvoinţa comunităţii internaţionale” cu lansări de rachete şi teste nucleare.
Wang a discutat cu reporterii în Manila, după o întâlnire cu ministrul nord-coreean de Externe Ri Yong-ho. El a cerut de asemenea Statelor Unite şi Coreei de Nord să nu mai amplifice tensiunile, iar cele două tabere ar trebui să se întoarcă la masa negocierilor.
Elementul cheie al sancţiunilor concepute de SUA este o interdicţie asupra exporturilor nord-coreene de cărbune, fier, plumb şi produse din fructe de mare, precum şi interdicţia pentru toate ţările lumii de a importa toate aceste produse.
De asemenea, măsurile interzic ţărilor lumii să mărească numărul actual al muncitorilor nord-coreeni care lucrează pe teritoriile lor şi prevăd interdicţii privind proiectele comune cu Phenianul şi asupra oricărei noi investiţii în actualele proiecte comune.
Rezoluţia adaugă nouă persoane fizice şi patru entităţi pe lista neagră a ONU, supunându-le la îngheţarea globală a activelor şi unei interdicţii de călătorie.
Toţi cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au precizat că obiectivul noilor măsuri este acela de a creşte presiunea economică asupra Phenianului pentru a-l forţa să revină la masa negocierilor în legătură cu programele sale de arme nucleare şi rachete.
Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a avertizat că sancţiunile nu pot fi un obiectiv în sine, ci trebuie văzute ca o necesitate pentru implicarea Coreei de Nord în negocieri.