Spionul tot spion rămâne. Câteva vorbe despre Putin, omul care conduce Rusia

Era prin ianuarie 1990, când un anume Vladimir Putin, de vârstă mijlocie, supraponderal, suferea de depresie.

Lucrând în Dresda, Germania, ca ofiţer KGB însărcinat cu documentele, Putin îşi petrecea majoritatea timpului încercând să recruteze agenţi străini sub acoperire şi scriind rapoarte. Ştirile de acasă, din Uniunea Sovietică, îi cauzau mari îngrijorări.

Mihail Gorbaciov ajunsese în fruntea Partidului Comunist şi promova politici liberale iar, în 1989, conducerea KGB a început să susţină unele dintre reformele acestuia. Sute de mii de oameni protestau pe străzile Germaniei de Est, comuniste, pentru reunificare – tulburări care de altfel culminau, în noiembrie 1989, cu prăbuşirea Zidului Berlinului.

În 15 ianuarie 1990, manifestanţii din Dresda năvăleau în clădirea securităţii de stat – Stasi – unde lucra Putin. Acesta cerea ajutorul armatei, care, însă, sosea doar cu câteva ore mai târziu, după aprobările venite din Moscova.

Moscova l-a făcut să aştepte.

Putin va spune ulterior biografilor săi că Uniunea Sovietică a suferit de o “paralizie a puterii” înainte de prăbuşirea sa, conform cărţii “Omul fără chip: Ascensiunea Neverosimilă a lui Vladimir Putin” scrisă de jurnalista ruso-americană Masha Gessen.

Putin s-a simţit trădat după căderea Zidului Berlinului. Cum putea KGB-ul şi conducerea sovietică să îi abandoneze pe el şi pe colegii săi, ce lucrau în Germania de Est şi să submineze instituţiile tradiţionale ale Kremlinului? Cel care avea să devină liderul autocrat al Rusiei, a luat atunci în considerare demisionarea din KGB.

15 ani mai târziu, Putin a declarat, într-un discurs adresat Parlamentului rus în timpul celui de-al doilea mandat al său ca preşedinte, că “prăbuşirea Uniunii Sovietice a fost un dezastru geopolitic major al acelui secol.”

Dar Putin nu a încorporat în cariera sa politică doar o mândrie ascunsă faţă de imperiul pierdut al Uniunii Sovietice. El a folosit şi tacticile pe care le-a învăţat în KGB: exploatarea celor fricoşi, zdrobirea dizidenţilor şi controlarea informaţiilor.

Un bătăuş adevărat

Tatăl său, Vladimir Putin senior, de abia a supravieţuit în NKVD – numele dat poliţiei secrete a Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Putin senior s-a alăturat unei unităţi ce a fost paraşutată în spatele liniilor inamice din Germania, pentru a submina trenurile de aprovizionare. Majoritatea soldaţilor sub acoperire au murit.

Gessen a scris că Putin a fost un “un adevărat tocilar KGB” pe când era copil. Păstra pe biroul său un portret cu Yan Berzin, un revoluţionar bolşevic şi fondator al serviciului sovietic militar de informaţii.

Putin era uşor iritabil în tinereţea sa. Deseori, el provoca scandaluri cu bătăuşii mai în vârstă şi mai puternici în Leningradul de după război, care a fost devastat la scurt timp după naşterea sa de către un asediu nazist, în cadrul căruia au murit peste 1 milion de oameni din cauza focului de artilerie şi a foametei. În şcoală, el se certa cu profesorii după ce aceştia îl criticau pentru comportament neadecvat.

Sau, cel puţin, poate aşa a dorit el să se descrie. Este dificil să separi realitatea ascensiunii lui Putin de imaginea publică pe care şi-a aranjat-o. Cu privire la tinereţea sa, Putin şi-a asigurat biografii, chiar înaintea primei sale inaugurări ca preşedinte, că a fost un “huligan” şi un “adevărat bătăuş”. Putin a căutat să îşi controleze propria poveste chiar înainte să devină preşedinte, popularizând o imagine de supravieţuitor, care putea să atragă de partea sa ruşii de rând.

“O persoană fără nume, fără chip”

După ce Boris Elţîn – liderul rus tot mai nepopular al anilor 1990 – a demisionat în Ajunului Anului Nou în 1999, relativ necunoscutul Vladimir Putin a devenit preşedinte interimar.

El şi-a făcut ambiţia cunoscută biografilor săi înainte de alegerile din martie 2000.

“Am fost uimit de faptul că o forţă mică, o singură persoană, chiar poate realiza ceva ce o întreagă armată nu poate”, le-a spus Putin. “Un singur ofiţer de informaţii ar putea conduce destinele a mii de oameni. Cel puţin, aşa am văzut eu situaţia.”

Anna Borshchevskaya, membră a Fundaţiei Europene pentru Democraţie şi care a crescut în Uniunea Sovietică, a declarat într-un interviu că Putin se potriveşte cu arhetipul unui agent KBG.

“Când Putin a obţinut pentru prima dată preşedinţia Rusiei în 2000, o singură privire la chipul său mi-a spus că el era agent KGB”. “Este acea prezenţă a unei persoane fără nume, fără chip, în care ştii că nu te poţi încrede – o privire pe care orice persoană care a trăit în Uniunea Sovietică ştie să o recunoască imediat şi instinctual”.

Politica fricii

Rămân încă semne de întrebare cu privire la seria de atacuri cu bombe (9.9.1999, 13.9.1999, 17.9.1999) asupra unor clădiri de apartamente din Moscova în septembrie 1999, la scurt timp după ce Putin a devenit premier în luna august. Oficialii ruşi, inclusiv Putin, au învinuit teroriştii ceceni pentru atacurile care au ucis 300 de oameni, fără să existe vreo singură dovadă că atentatele erau comise de ceceni.

Pe de altă parte au apărut dovezi despre implicarea poliţiei secrete FSB (succesoarea KGB-ului).

Rezidenţii din oraşul Ryazan au observat, pe 22 septembrie, că trei persoane plasaseră nişte saci în subsolul unei clădiri cu apartamente. După ce au raportat incidentul, o echipă locală de genişti a determinat că sacii conţineau explozibili, inclusiv hexogen, conform unei investigaţii a ziarului Novaya Gazeta.

Autorităţile locale au prins doi dintre suspecţi, care s-au dovedit a fi agenţi FSB. Totuşi, Nikolai Patruşev, şeful FSB şi un apropiat al lui Putin, declara cu câteva zile mai târziu că activitatea suspicioasă a fost de fapt un exerciţiu de antrenament şi că sacii conţineau doar zahăr – spre marea surpriză a poliţiei şi a filialei locale a FSB din Ryazan.

Atacurile cu bombă asupra clădirilor de apartamente au avut efectul comasării publicului rus în jurul lui Putin, în timp ce acesta a lansat cel de-al doilea război împotriva Ceceniei, în octombrie. Oponenţii săi politici şi jurnaliştii de investigaţie ruşi încă îi acuză pe Putin şi FSB-ul de orchestrarea atacurilor pentru a manipula prin frică şi pentru a creşte popularitatea de care Putin avea nevoie pentru a se manifesta agresiv.

Alexander Litvinenko, un fost ofiţer KGB şi FSB transformat într-un critic al lui Putin, a fost otrăvit şi ucis de doi foşti agenţi ruşi în noiembrie 2006, în Londra. Litvinenko scrisese o carte în care acuzase FSB-ul de orchestrarea atacurilor cu bombe din 1999 asupra clădirilor de apartamente din Moscova şi, cu o lună înaintea morţii sale, căutase informaţii suplimentare despre asasinarea Annei Politkovskaya – o jurnalistă ruso-americană şi un critic puternic al regimului lui Putin.

Litvinenko spunea că Putin s-a dovedit a fi “barbar şi nemilos, de altfel aşa cum au susţinut majoritatea criticilor săi”, într-o declaraţie făcută cu două zile înaintea morţii sale.

“S-ar putea să reuşiţi să reduceţi la tăcere un om, dar sunetul protestelor din jurul lumii va reverbera, domnule Putin, în urechile dumneavoastră pentru tot restul vieţii”, a spus el.

Putin a continuat să menţină o poziţie dură împotriva terorismului de-a lungul preşedinţiei sale.

Când militanţii ceceni au luat cel puţin 1.000 de ostatici în septembrie 2004 la o şcoală din regiunea rusă a Caucazului de Nord şi au împânzit clădirea cu explozibile, forţele speciale ruse au folosit grenade lansate cu ajutorul rachetelor înainte să năvălească asupra şcolii. Haosul ce a urmat a cauzat moartea a 334 de oameni, incluzând 186 de copii. Kremlinul a urmărit mereu presupuşii inamici ai statului, fără să ţină cont prea mult de normele internaţionale.

Războiul informatic

Ziarul The New York Times a raportat luna trecută că Banca Rossiya, o instituţie privată deţinută de un cerc restrâns de prieteni apropiaţi de-ai lui Putin (cunoscuţi generic sub numele de Cooperativa Ozera), care a fost recent sancţionată de Statele Unite, a devenit un element cheie de promovare a maşinii propagandiste a Kremlinului. Yuri Kovalchuk, preşedintele băncii, a construit un “imperiu” al mass-mediei loiale, ce cuprinde canale de televiziune, radio şi edituri.

O filială a Băncii Rossiya a cumpărat în 2007 postul de televiziune Ren TV, care cândva fusese critic la adresa guvernului Putin şi care acum se conformează cerinţelor Kremlinului.

Ren TV a raportat luna trecută că au fost descoperite “gropi comune” în apropiere de Doneţk, în estul Ucrainei, o enclavă separatistă controlată de rebelii pro-ruşi. În timp ce postul de televiziune a acuzat forţele ucrainene de comiterea unor “crime de război” împotriva rebelilor, reportajul difuzat a folosit de fapt imagini cu rămăşiţele cursei aeriene Malaysia Airlines Flight 17 – despre care se consideră că a fost doborâtă în luna iulie de separatiştii din estul Ucrainei cu rachete sol-aer provenite din Rusia.

Conflictul continuu din Ucraina i-a oferit lui Putin oportunitatea să folosească tactici de propagandă şi manipulare tipice KGB-ului. În remarcile sale iniţiale asupra acordului de încetare a focului dintre rebelii pro-ruşi şi guvernul Ucrainei – un acord ce acum se subţiază tot mai mult – Putin a folosit termenul de “Novorossiya” sau “Noua Rusie”, o expresie din perioada ţaristă a secolului al 18-lea, atunci când s-a referit la teritoriul din sud-estul Ucrainei. Pentru ucrainenii, sau pentru ruşii moderni, “Noua Rusie” nu a însemnat mare lucru, până când termenul a început să apară pe hărţi, în manuale şcolare şi în agenţiile de ştiri – la comanda Kremlinului.

Leon Aron, director al departamentului pentru studierea problemelor ruseşti la Institutul pentru Iniţiative Americane (IIA), a declarat într-un interviu că Rusia, prin controlul său asupra mass-mediei şi Internetului, s-a separat de Ucraina. Deşi în ultimul deceniu Ucraina a trecut prin două "revoluţii portocalii", în cadrul cărora manifestanţii au dorit valori democratice occidentale, este dificil ca proteste în masă similare să se formeze în Rusia.

“Chiar dacă ruşii ar îndrăzni să iasă împreună pe străzi, ei vor fi decimaţi, sau, în cele din urmă, se vor duce acasă, dar ţara nu va şti niciodată ce s-a întâmplat”, a declarat Aron. “În aceste condiţii de propagandă monopolistă cred că Putin este, pe moment, într-o oarecare siguranţă.”

Posturile de televiziune susţinute de Kremlin s-au extins de asemenea în ţări baltice precum Estonia şi Letonia, ridicând temeri că Putin ar urmări să genereze şi mai multe tulburări în ţări a căror populaţie vorbitoare de limbă rusă are o mărime considerabilă. Cu toate acestea, deşi Putin deţine un nivel ridicat de suport intern pentru revanşismul său în estul Europei, orice manevre de tipul celor din Ucraina desfăşurate în zona Baltică s-ar putea întoarce împotriva Rusiei.

Donald Jensen, cercetător la Centrul pentru Relaţii Transatlantice din cadrul Universităţii John Hopkins din SUA, a declarat într-un interviu că intervenţia directă a Moscovei în zona Baltică – inspirată de viziunea globală KGB-istă a preşedintelui rus – ar putea înstrăina minorităţile vorbitoare de limbă rusă de acolo şi ar afecta negativ eforturile diplomatice ale Kremlinului.