Cine sunt kurzii şi de ce vrea Trump ca ei să se alăture războiului împotriva Iranului?

Kurzii sunt unul dintre cele mai mari grupuri etnice din lume fără propriul stat. Numărând între 30 şi 40 de milioane de oameni la nivel global, cei mai mulţi trăiesc printre munţii şi văile de la graniţele Armeniei, Irakului, Iranului, Siriei şi Turciei.

Deşi îşi leagă istoria de cea a mezilor, un popor antic din Orientul Mijlociu, kurzii au rămas fără stat în urmă cu un secol, când graniţele Orientului Mijlociu modern au apărut după prăbuşirea Imperiului Otoman.

Prinşi în mod repetat în competiţia politică sângeroasă a unei regiuni volatile şi adesea forţaţi să se bazeze pe propria lor miliţie, peshmerga, pentru apărare, kurzii spun că istoria lor dură şi adesea sângeroasă i-a învăţat că „nu au alţi prieteni decât munţii”, scrie The Guardian.

În ciuda unei diversităţi semnificative, kurzii au propria cultură distinctă, cu o limbă înrudită cu persana, care are multe dialecte, precum şi costume tradiţionale, muzică, bucătărie şi identitate proprie. Naţionalismul lor îşi are rădăcinile la sfârşitul secolului al XIX-lea, însă visul unui stat propriu a fost spulberat în mod repetat, iar promisiunile făcute de-a lungul a peste un secol de puteri imperiale precum Marea Britanie şi apoi Statele Unite de a le sprijini ambiţiile naţionale au rămas neîndeplinite. Majoritatea sunt musulmani suniţi, dar există şi minorităţi religioase semnificative.

De la al Doilea Război Mondial, o serie de regimuri autoritare, conducători şi guverne din regiune i-au reprimat brutal pe kurzi, strămutând şi ucigând comunităţi întregi. Puterile externe au încercat să exploateze kurzii pentru a câştiga influenţă, semănând disensiuni şi rivalităţi dăunătoare. Astfel de intervenţii au adus frecvent rezultate dezastruoase pentru comunităţile kurde.

În Turcia, un conflict îndelungat între forţele de securitate şi PKK, un grup de stânga care iniţial a luptat pentru un stat kurd independent şi apoi pentru autonomie, a ucis peste 40.000 de oameni şi a strămutat mult mai mulţi în sud-estul ţării.

În Irak, Saddam Hussein a folosit arme chimice împotriva kurzilor din nord, deşi după războiul din Golf din 1991 aceştia au reuşit să creeze o zonă semi-autonomă pe care o administrează de atunci.

Regiunile kurde din Iran au un istoric de rezistenţă faţă de autoritatea centrală care datează încă din revoluţia din 1979. Mai recent, acestea au fost un punct major de tensiune în timpul unui val amplu de tulburări interne în 2022, când proteste la nivel naţional au fost declanşate de moartea în detenţie a tinerei Mahsa Amini, care era irano-kurdă, şi din nou după protestele anti-guvernamentale începute la sfârşitul lunii decembrie 2025, care au dus la uciderea a mii de oameni în ianuarie 2026.

În Siria, eforturile din timpul războiului civil din ultimul deceniu de a construi acolo o enclavă au eşuat în cele din urmă, în pofida rolului cheie jucat de kurzi ca forţe terestre în campania de succes a coaliţiei conduse de SUA împotriva Statului Islamic, atât în Siria, cât şi în Irak.

Un factor esenţial a fost decizia SUA de a privilegia consolidarea unui nou stat sirian şi relaţiile cu Ankara în detrimentul aspiraţiilor kurde.

Acest efort, care a costat multe vieţi kurde, a consolidat reputaţia peshmerga – numele înseamnă „cei care caută moartea” – ca luptători eficienţi, a căror cunoaştere a terenului, mobilitatea şi motivaţia compensează armamentul lor uşor chiar şi împotriva unor inamici puternici. De asemenea, a creat legături cu oficiali şi militari americani şi a perfecţionat tactici care ar putea fi folosite în săptămânile următoare dacă, aşa cum s-a relatat, administraţia Trump încearcă să utilizeze luptători din grupuri de opoziţie kurde din Iran pentru a submina actualii conducători de la Teheran.

Cu sprijin aerian şi consilieri militari americani pe teren, peshmerga ar putea cuceri şi menţine teritoriu în zonele dominate de kurzi din Iran, însă orice sugestie că ar putea avansa mult dincolo de frontieră este nerealistă, spun analiştii.

În schimb, scopul ar fi de a-i forţa pe comandanţii militari iranieni să devieze trupe şi resurse preţioase către câmpuri de luptă marginale de la frontieră, în timp ce ar putea inspira şi alte comunităţi etnice din interiorul Iranului să îşi lanseze propriile campanii – posibil tot cu sprijin american.

Există însă numeroase capcane potenţiale – după cum ştiu bine liderii lor. Deocamdată, liderii kurzi principali din nordul Irakului insistă că vor rămâne neutri. Acest lucru este de înţeles. Când izbucnesc războaie, kurzii au fost adesea prinşi la mijloc, subliniind încă o dată că singurii lor protectori reali sunt munţii din jurul lor.