Spania încearcă să medieze o soluţie negociată a crizei din Ucraina (revista presei spaniole)

Spania încearcă să deschidă o cale de mediere diplomatică în criza din Ucraina, iar în tot acest timp, preşedintele rus Vladimir Putin îşi menţine ameninţările militare, scriu miercuri cele mai importante cotidiene spaniole, după vizita de la Madrid a ministrului rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov.
Ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov. (KIRILL KUDRYAVTSEV/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
05.03.2014

Spania încearcă să deschidă o cale de mediere diplomatică în criza din Ucraina, iar în tot acest timp, preşedintele rus Vladimir Putin îşi menţine ameninţările militare, scriu miercuri cele mai importante cotidiene spaniole, după vizita de la Madrid a ministrului rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov.

Putin menţine ameninţarea militară, în vreme ce Occidentul acordă ajutoare Kievului, scrie cotidianul El Pais. Acesta consemnează cum preşedintele rus a dat asigurări că forţa 'este ultima opţiune', însă atrage atenţia asupra faptului că 'în Kiev a avut loc o lovitură de stat neconstituţională'. De cealaltă parte, SUA au criticat poziţia Rusiei şi au promis 730 de milioane de euro pentru Ucraina.

Spania mediază cu Rusia, în căutarea unei soluţii politice, semnalează la rândul său cotidianul El Mundo. Publicând o imagine a lui Serghei Lavrov la întâlnirea cu regele Juan Carlos al Spaniei, cotidianul spaniol citat vrea să arate cum reuniunile de la Madrid, atât cu şeful statului, cât şi cu şeful guvernului, Mariano Rajoy, sunt în măsură să marcheze căi diplomatice pentru rezolvarea crizei politice din Ucraina.

Spania apără integritatea teritorială a Ucrainei, constată cotidianul ABC. Şi acest cotidian spaniol menţionează cum UE şi Rusia au căutat detensionarea situaţiei în Madrid. Potrivit publicaţiei citate, Rajoy a insistat asupra respectării integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a făcut apel la căutarea unei soluţii negociate a conflictului, în care să-şi facă loc dialogul.

Cotidianul La Vanguardia consideră că, în privinţa combaterii şomajului, Catalonia se află pe primul loc. Numărul şomerilor a scăzut cu 4.300 în această comunitate autonomă spaniolă, şi tot aici a crescut de asemenea şi numărul contribuabililor la serviciile de asigurări sociale. La nivelul întregii Spanii, numărul şomerilor a scăzut cu 1.950 de persoane, mai arată cotidianul menţionat.

Un agent al gărzii civile trebuie să aibă grijă ca 64 de imigranţi ilegali să nu reuşească să sară gardul de la frontiera enclavelor spaniole din Maroc, arată miercuri cotidianul La Razon. În regiune se află acum 1.250 de agenţi ai forţelor de ordine, însă numai într-o zi, 1.500 de imigranţi ilegali au încercat să intre cu forţa în Ceuta, aminteşte cotidianul spaniol.

33% dintre femeile europene suferă de violenţă domestică. El Periodico de Catalunya relatează că un studiu realizat în Uniunea Europeană arată faptul că 62 de milioane de femei au suferit un anumit fel de agresiune, iar peste jumătate dintre cele care au participat la studiu au denunţat faptul că au fost, la un moment dat, hărţuite de bărbaţi. Cei care au realizat studiul atrag atenţia asupra faptului că acest fel de violenţă împotriva femeilor constituie 'o mare încălcare a drepturilor omului'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor