Sorin Oprescu, plasat sub control judiciar în Grecia. Fostul primar cere să nu fie extrădat. Invocă probleme de sănătate


Sorin Oprescu a fost audiat în Grecia şi plasat sub control judiciar. Autorităţile române au încercat şi în trecut să îl aducă în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 10 şi 8 luni de închisoare.
Însoţit de avocat, Oprescu a declarat la audierile de luni că nu vrea să fie extrădat în România şi a invocat problemele sale de sănătate şi condiţiile care ar exista în închisorile de la noi. De asemenea, avocaţii lui au invocat şi condiţiile din penitenciare.
După audieri, Oprescu a fost lăsat liber, dar plasat sub control judiciar până la consiliul judecătoresc, care va avea loc în cel mult 40 de zile. În acest răstimp, fostul primar nu are voie să plece din Grecia şi trebuie să se prezinte periodic la poliţie.
De altfel, el a spus reporterilor că nici n-a intenţionat să fugă din Grecia sâmbătă, când a fost prins în aeroport: „Nu, unde să plec din Grecia, că nu am plecat patru ani de zile. M-am dus să aştept un prieten”.
Întrebat despre starea sa de sănătate, Sorin Oprescu a răspuns: „Păi, am şi eu o serie întreagă de lucruri, destul de serioase”, relatează B1.ro.
De asemenea, el s-a declarat „convins” că dosarul în care a fost condamnat are motivaţii politice.