Sondaj: 41% dintre români nu sunt de acord cu privatizarea Oltchim

Epoch Times România
20.02.2013

Un sondaj la nivel naţional realizat de Avangarde în perioada 11-18 februarie, la comanda Realitatea TV, relevă faptul că 41% dintre români nu sunt de acord cu privatizarea Oltchim, în timp ce 40% s-au arătat în favoarea vânzării acţiunilor deţinute de stat la combinatul din Râmnicu Vâlcea.

Totodată, 19% dintre cei chestionaţi nu au ştiut ce răspuns să ofere la întrebarea dacă sunt sau nu de acord cu privatizarea Oltchim.

Sondajul Avangarde are o marjă de eroare de +- 3,27% şi a fost realizat pe un eşantion de 900 de persoane adulte de 18 ani şi peste.

Tribunalul Vâlcea a aprobat recent cererea de intrare în insolvenţă a combinatului Oltchim.

Licitaţia organizată anul trecut pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat la Oltchim a fost anulată, după ce Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor