Soluţia consilierului lui Nicuşor Dan pentru a proteja România de "asaltul informaţional şi ideologic barbar care vine din est"


Consilierul prezidenţial Radu Burnete a opinat, miercuri, pe Facebook, că România se află într-un moment de răscruce în care provocările interne şi externe impun o schimbare profundă administrativă şi economică. În viziunea sa, România are nevoie de o administraţie adaptată erei tehnologiei avansate şi de un mediu economic bazat pe iniţiativă privată şi capital românesc investit în interiorul ţării.
„Singura armă veritabilă pentru a proteja România de acest asalt informaţional şi ideologic barbar care vine din est, dar şi din interiorul nostru este să arătăm că lucrurile se pot face altfel. Suntem blocaţi într-un model administrativ şi economic care şi-a atins limitele. Schimbarea lui este înfricoşătoare pentru toţi cei care se agaţă astăzi de el. Şi se agaţă pentru că nu-şi pot imagina viaţa lor şi viaţa lor în România altfel.
Nu avem nevoie de atâtea judeţe şi localităţi şi straturi administrative într-o lume în care tehnologia a schimbat radical lucrurile. Computerele cuantice şi primarii lui Caragiale nu pot coexista. Este o iluzie. Nu mai putem trage după noi atâtea companii de stat ineficiente. Nu mai putem. E mare jelanie când vorbeşti de privatizare sau listare deşi nu există altă cale.
Am încercat 20 de ani să selectăm administratori independenţi, autonomi şi competenţi. Până când mai încercăm? Nu se poate fără o participaţie măcar minoritară a mediului privat. Nu mai merge să digitalizăm dosare cu şină. Asta era ceva ce trebuia făcut în 2010. Acum avem nevoie să regândim administraţia pentru epoca cloud şi a inteligenţei artificiale pe care să le folosim în interes public nu să căutăm cele mai bune reţete de pastramă”, a explicat Radu Burnete.
Consilierul prezidenţial se declară convins că ţara noastră are pentru prima dată suficient capital românesc care poate produce al doilea miracol economic după cel al aderării la UE dar „zace în conturi sau în fondurile de pensii sau se duce în alte ţări unde produce randamente pentru alţii”.
„Investiţiile străine sunt excelente, nu mai sunt demult suficiente. Ne cocoloşim prea mult. Românii sunt ingenioşi şi harnici şi au spirit antreprenorial, iar noi dezbatem la nesfârşit cum să plafonăm preţul la făină şi curent. Nu mai bine vedem noi cum facem să avem mai multe mici afaceri la sate, cum să producem mai multe şi mai bine şi cu salarii mai mari ca să fie irelevant cât costă un kilogram de făină? Dacă ieşim din acest blocaj vom avea şi resurse pentru cei vulnerabili şi pentru a creşte echitatea socială din spirit de coeziune şi pentru că vrem o ţară în care mai nimeni nu trăieşte de la o zi la cealaltă. Şi o putem avea”, a adăugat Radu Burnete.
Totodată, Radu Burnete atrage atenţia că nu trebuie pusă în opoziţie investiţia în securitate cu cea în educaţie sau pensii, întrucât ambele sunt esenţiale pentru o societate echilibrată şi prosperă:
„Şi nu mai spuneţi că nu avem nevoie de apărare sau de industrie de apărare. Lipsa de dinamism şi a unui braţ înarmat sunt cele mai mari vulnerabilităţi europene astăzi. Este o prostie să ne întrebăm dacă vrem pensii şi educaţie sau vrem drone şi sateliţi. Vrem de amândouă şi de asta trebuie să dăm drumul energiilor pozitive şi creatoare ale acestei ţări”.
În privinţa celor care se arată nemulţumiţi de postările sale şi spun „Bine Burnete, dar nu ne mai ţine lecţii pe internet. Eşti acolo. Fă! La fiecare postare cineva îmi scrie că ne-am săturat de vorbe”, consilierul prezidenţial arată că şi în continuare o să procedeze astfel „pentru că sunt lucruri pe care vreau să le audă şi administraţia şi partidele şi toţi cei care vor o România mai sigură şi mai prosperă şi din fericire încă nu încap toţi într-o sală”.
În plus, Radu Burnete susţine că „e prea mult defetism: Nimic nu merge. Nimic nu se poate. Totul e prost. Dracul e mai negru decât dracul. Chiar aşa o fi? Am primit un reproş care m-a cam atins, că nu fac suficient. Că mă limitez la ceea ce este posibil astăzi. Că mă ocup de mici şantiere care oricât de importante, nu rezolvă problema fundamentală a României”.
La finalul postării, consilierul prezidenţial a afirmat că problema fundamentală a României ar fi următoarea:
„Lumea se schimbă şi noi refuzăm să ne schimbăm cu ea. Mereu am avut o problemă de sincronizare istorică, am fost cu câţiva paşi în urmă din circumstanţe geopolitice care nu ţineau de noi. Pentru prima dată blocajul este mai degrabă la noi şi trebuie, trebuie să-l depăşim.”