Situaţia privatizării Oltchim, analizată în şedinţa de joi a CSAT

Situaţia privatizării combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea urmează să fie discutată în şedinţa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), de joia viitoare.
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (presidency.ro)
Liviu Şerbănescu
24.09.2012

Situaţia privatizării combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea urmează să fie discutată în şedinţa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), de joia viitoare.

Astfel, datorită amplorii pe care a luat-o acest caz, subiectul ar putea fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT.

Totodată, Victor Ponta a convocat luni o şedinţă la guvern, la care participă ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi ministrul Finanţelor Florin Georgescu.

Câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea Oltchim, Dan Diaconescu, a declarat luni că, din cauza unor serii de nereguli, nu a putut semna contractul de vânzare - cumpărare a combinatului.

"Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim. Constat că în afară de o ştampilă adăugată pe vechiul contract nu este nicio diferenţă. Lipsesc anexele, lipsesc paragrafe, certificate, o mulţime de amănunte", a precizat Dan Diaconescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor