Situaţia de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă va fi discutată de MTI
alte articole
La sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) va avea loc vineri, începând cu orele 9.00, o întâlnire pe tema situaţiei existente la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, potrivit reprezentanţilor MTI.
La întâlnire vor participa Valentin Preda, secretar de stat în MTI, Doru Dumitrescu, subsecretar de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră, Serviciului Român de Informaţii, SC Romprest Security SRL, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor de taximetrie (Asociaţia Camera Naţională a Taximetriştilor din România, Asociaţia Naţională a Operatorilor de Taxi din Bucureşti).
În cadrul întâlnirii vor fi abordate subiecte precum clarificarea şi stabilirea obligaţiilor tuturor părţilor implicate în asigurarea securităţii personalului şi pasagerilor în perimetrul aeroportuar; îmbunătăţirea măsurilor privind siguranţa pasagerilor, cât şi implementarea unor măsuri eficiente pentru prevenirea săvârşirii infracţiunilor în acelaşi perimetru.