Ponta a cerut o anchetă la Aeroportul Otopeni, în cazul japonezei ucise

Premierul Victor Ponta a cerut Ministerului Transporturilor să ia măsuri urgente pentru a preîntâmpina pe viitor situaţii cum a fost cea a japonezei ucise cu bestialitate de un român.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
30.08.2012

Premierul Victor Ponta a cerut Ministerului Transporturilor să ia măsuri urgente pentru a preîntâmpina pe viitor situaţii cum a fost cea a japonezei ucise cu bestialitate de un român. El a mai cerut şi o informare despre condiţiile în care s-a produs tragedia de la Aeroportul Otopeni.

"În urma datelor apărute cu privire la securitatea călătorilor care tranzitează Aeroportul Henri Coandă, prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor Ponta, a solicitat Ministerului Transporturilor o informare, precum şi un plan de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea situaţiei. Premierul României îşi exprimă regretul cu privire la tragedia căreia i-a căzut victimă studenta Yurika Masuno", se arată într-un comunicat al Guvernului.
De asemenea, documentul citat arată că cei găsiţi vinovaţi vor răspunde legal.

"Guvernul României asigură că cei care nu şi-au respectat atribuţiile de control sau nu au aplicat legea cu fermitate vor răspunde legal. Guvernul asigură că vor fi luate măsurile necesare, astfel încât securitatea şi siguranţa călătorilor care folosesc Aeroportul Henri Coandă să fie pe deplin asigurată", se mai precizează în document.

O tânără japoneză a fost acostată, în urmă cu două săptămâni, pe Aeroportul "Henri Coandă", de un tânăr care a condus-o la un taxi şi a dus-o până la marginea unei păduri din Corbeanca, unde a fost tâlhărit şi ucisă. Principalul suspect de crimă este un tânăr care obişnuia să racoleze clienţi pentru taximetriştii din zona aeroportului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor