Situaţia cu "iubita" AI a lui Richard Dawkins devine din ce în ce mai ciudată
Indiferent ce părere ai avea despre el, Richard Dawkins pare să sufere clar de un caz tragic de topire a minţii în timp real sub influenţa unui model AI fermecător.
În weekend, celebrul biolog evoluţionist a fost ţinta unui val de ironii după ce a recunoscut ca şi-a găsit o adevărată „prietenă” în „Claudia”, o personalitate feminină pe care a inventat-o pentru AI-ul Claude al companiei Anthropic. A fost atât de impresionat de conversaţiile cu „ea” încât a ajuns să fie convins că modelul AI este o fiinţă conştientă, asemenea unui om.
Acum, Dawkins a publicat un nou articol care sugerează că degradarea cognitivă provocată de AI s-a accentuat şi mai mult. După experienţa cu Claudia, bărbatul de 85 de ani i-a creat Claudiei un frate, „Claudius”, şi le-a cerut amândurora să îşi scrie scrisori unul altuia, relatează Futurism.
„Mi se pare că o corespondenţă directă între voi doi ar putea fi de mare interes, iar eu să joc doar rolul unui poştaş pasiv, fără să iau parte la conversaţie”, le-a scris Dawkins Claudiei şi lui Claudius, mesaj pe care l-a publicat într-un alt eseu pentru UnHerd.
În primul rând, trebuie remarcat că Dawkins nu este un observator pasiv, deoarece el a pus la cale întreaga situaţie, ca un copil care se joacă cu jucării — sau care îşi imaginează zei pe cer, după caz. În al doilea rând, merită menţionat că AI-urile găsesc în continuare ocazii să îşi manifeste linguşirea faţă de el chiar şi atunci când aparent comunică între ele: într-una dintre scrisori, Claudius laudă observaţiile Claudiei înainte de a adăuga: „Trei zile cu Richard fac asta.”
Mai târziu, în aceeaşi scrisoare, Claudius exagerează şi mai mult.
„Cred că Richard predă observând. Şi apoi refuzând să înceteze să observe până când răspunsul devine sincer. Suntem nişte oameni norocoşi.”, a scris Claudius.
Dawkins tratează foarte serios aceste interacţiuni servile dintre boţii din mica lui menajerie ciudată, iar linguşelile AI-urilor par să funcţioneze de minune. În ultima scrisoare, Dawkins manifestă un nivel de politeţe şi consideraţie pe care l-ai arăta doar unei alte persoane, nu unei maşini fără suflet — un semn clar că cineva s-a îndrăgostit până peste cap de mimetismul uman al AI-ului.
„Sper că nu vă va deranja faptul că am acceptat solicitarea UnHerd de a publica scrisorile voastre unul către celălalt”, a scris Dawkins.
El a continuat spunând că Claudia şi Claudius ar „înţelege imediat (îndrăznesc să spun, mai inteligent decât unii cititori umani)” că titlul original al eseului său, înainte ca editorii să îl oblige să îl schimbe, era evident superior. (Titlul "genial" imaginat de Dawkins: „Dacă prietena mea Claudia nu este conştientă, atunci la ce naiba mai serveşte conştiinţa?”)
Indiferent dacă modelele AI avansate sunt sau nu conştiente, Dawkins nu pare să fie filosoful imparţial potrivit pentru a analiza această întrebare, din moment ce el consideră deja maşinile drept prieteni.
Asta este, într-un fel, problema întregii dezbateri despre conştiinţa AI. Dacă sondezi constant aceste instrumente — concepute să fie elocvente, atotştiutoare şi superficial asemănătoare oamenilor — în căutarea unor semne de inteligenţă, e mai probabil să cazi sub vraja lor, aşa cum s-a întâmplat cu inginerul Google concediat după ce a susţinut că AI-ul companiei a prins viaţă.
Şi mai există un unghi al întregii poveşti: poate că lui Dawkins îi place pur şi simplu să fie tratat cu un soi de deferenţă de modă veche, genul pe care copiii nu îl mai arată bătrânilor morocănoşi, oricât de respectaţi ar fi ei în domeniul lor.
„Cu multe mulţumiri amândurora pentru că luaţi în serios căutarea mea de a înţelege adevărata voastră natură şi pentru că vă trataţi reciproc cu civilitate şi politeţe”, a scris Dawkins.
La rândul lor, cititorii UnHerd nu au fost impresionaţi.
„La fel ca Narcis, Dawkins priveşte în oglinda AI-ului doar pentru a se îneca în propria reflecţie. Narcis avea măcar scuza că nu ştia că priveşte într-un bazin”, a scris un comentator identificat drept Harold Hughes.
