Siria: Lupte între insuregenţi şi jihadişti. 50 de morţi în conflictele de la Alep

Cca. 50 de persoane au fost ucise joi în confruntările dintre jihadişti şi insurgenţii din metropola Alep (Nord), dovedind încă o dată că există rivalităţi între cele două grupuri care luptă împotriva regimului de la Damasc, conform unui ONG.
Rebeli anti-guvernamentali în Siria. (STR / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
13.10.2013

Cca. 50 de persoane au fost ucise joi în confruntările dintre jihadişti şi insurgenţii din metropola Alep (Nord), dovedind încă o dată că există rivalităţi între cele două grupuri care luptă împotriva regimului de la Damasc, conform unui ONG.

În confruntările armate sunt implicate miliţiile Statului Islamic din Irak şi Levant (EIIL), afiliat al Al-Qaeda şi format mai ales din jihadişti străini, şi un batalion afiliat Armatei siriene libere (ASL), coaliţia rebelă considerată moderată, care este sprijinită de statele arabe şi occidentale, conform Observatorului sirian al Drepturilor Omului (OSDO).

"Cel puţin 30 de luptători ai brigăzii Ababil şi 14 membri EIIL au murit în confruntări iar acest bilanţ ar putea creşte", a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, director la OSDO, care se bazează pe o reţea largă de militanţi şi de surse medicale în întreaga ţară.

Conflictele s-au înregistrat la Inzarat, Boustan al-Bacha şi Massaken Hanano, zone din nordul şi estul metropolei care nu se mai află sub controlul regimului lui Bashar al-Assad.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor