Siria: Intervenţii chirurgicale fără a intra pe teren

Un articol din The New York Times a definit-o, în octombrie, drept o 'new approach to war' (o nouă abordare a războiului), eufemism care se referă la noua formă de intervenţionism în era Obama, constând în zero trupe pe teren, folosirea intensivă a forţei aeriene - inclusiv avioane teleghidate - şi recurgerea la aliaţi intermediari (proxies). Scopul, cum a declarat un general american, este de a interveni fără a plăti neplăceri inevitabile. Pentru aceasta nu trebuie să se ia partea niciunei tabere în luptă, având în vedere că în zona de operaţiuni nu există un război civil, ci un tiran care atacă populaţia neînarmată, notează vineri ziarul El Periodico.

Modelul este cel al intervenţiei din Libia, unde purtători de cuvânt ai NATO au reiterat până la capăt refrenul că se află aici pentru a proteja populaţia civilă, având grijă să omită faptul că forţele lor aeriene bombardau tabăra adversă. Modul de a expune această strategie nu este prin comploturi fine, ci prin intermediul mass-mediei şi prin propaganda războiului facil susţinut de importante agenţii de publicitate şi de relaţii publice. Rezultatul este deja la vedere: occidentalii au evitat să se angajeze într-un nou război de tip Irak sau Afganistan. Libia este asul din mânecă, deşi NATO a anunţat deja că nu va mai avea aici o nouă intervenţie. De-acum încolo libienii se vor descurca singuri.

În Siria situaţia se îndreaptă spre aceeaşi cale, inclusiv paradoxul că din Libia au venit deja mijloace şi chiar voluntari pentru a combate în tabăra insurgentă. Tabără care dispune deja de sprijinul forţelor speciale din Qatar şi din alte ţări arabe. În ce priveşte restul, toată lumea ştie că Armata Siriei de Eliberare (ASE) a primit arme din exterior şi, ceea ce este mai important, informaţii de spionaj. Toate acestea sunt canalizate din apropiere, de la baza americană de la Incirlik, la câţiva kilometri de frontiera siriană, în Turcia.

Totuşi, scenariul unei 'new approach to war' pare să fi fost scurtcircuitat de Moscova, care se arată foarte militantă în apărarea regimului lui Bashar Al Assad - de la baza sa navală din Tartus - şi de israelieni, care nu agreează manevre internaţionale într-o ţară care îi este duşman dintotdeauna, dar care face parte din ograda sa din spate. O ogradă unde se amestecă uneori şi turcii, diferite ţări arabe, voluntari islamişti şi puteri europene. În plus, odată cu încheierea Războiului Rece, Rusia are afaceri cu mai multe ţări implicate în Siria, începând cu Turcia şi terminând cu Israelul.

Prin urmare, atât ruşii cât şi occidentalii alimentează un război civil, iar cu un butoi cu pulbere atât de inflamat nu pare să existe planuri de pace la vedere. Homs este oraşul Benghazi sirian. Rebelii sunt aici bine baricadaţi şi au reuşit să scoată din luptă tancurile armatei siriene. Prin urmare, autorităţile încep să recurgă la bombardamente, pentru a slăbi rezistenţa, ceea ce generează un Sarajevo la scară mică. Dar, spre deosebire de cele întâmplate în fosta Iugoslavie, mass-media occidentale minimalizează dimensiunea etnoreligioasă şi politică a conflictului, conform scenariului 'aici nu există un război civil'.