Si copiii cresc cu lumina
Exista o multime de cursuri, campanii-programe, educative, derulate prin scoli. Unele dintre ele suna cam asa: “Nu drogurilor”, “Violenta ne priveste pe toti”, “Cum sa prevenim abandonul scolar”. Altele suna ceva mai bine. Insa multe dintre ele au in final nu prea multe rezultate: nu par sa miste cu nimic cifrele statistice ale infractionalitatilor sau dependentelor.
De multe ori m-am intrebat ce se poate face, si n-am gasit raspunsul pana azi, cind mi-a fost dat sa particip la un curs, la un altfel de curs. Nu subiectul cursului este important, ci altceva, ceva care ar parea insignifiant, si cu toate acestea facea o diferenta enorma.
Am ajuns mai devreme, iar in sala nu erau decat o eleva de liceu, care fusese lasata sa “pazeasca” sala, si o doamna. Cele doua nu se cunosteau - se putea vedea dupa conversatia tip “spargerea ghetii” dintre ele. Cand am inceput sa le observ, am vazut ca intre ele se crease in scurt timp o atmosfera lejera, in mare parte datorita stilului delicat, cald si direct al doamnei, pe care o credeam profesoara.
O intreba pe fata tot felul de lucrusoare - de unde este, ce ii place sa faca, cum ii place la scoala etc. Avea un fel de a comunica usor si asculta cu atentie tot ce ii raspundea fata, avand mereu pe fata un zambet sincer si o atitudine incurajatoare. Era imposibil sa nu-ti placa si sa nu doresti sa conversezi cu o astfel de persoana. Raspandea lumina, incredere si afectiune. Mai pretios, o facea intr-un mod discret, natural, fiind un interlocuror deosebit de placut.
Mi-am zis ca e minunat sa ai o asemenea profesoara la clasa - cine nu si-ar dori-o? Surpriza a venit atunci cind am aflat ca nu era profesoara. Era project-manager al unei comisii anti-drog si venise in ziua aceea pentru a-si derula programul.
Cu asa o persoana parca mi-as dori si eu sa particip chiar si la ceea ce in mintea mea se asocia automat cu “ineficientele activitati anti -“, nu de alta dar, poti invata de unde nu te astepti.
Dupa ceva timp fata i-a adresat brusc o rugaminte: “Imi puteti da numarul dvs de telefon?” “O, foarte bine, raspunse tanara doamna, poate asa avem un prim voluntar”. “Posibil, dar eu voiam asa, pur si simplu”, a mai spus topita eleva. Fata simtise nevoia sa mai comunice, pur si simplu cu cineva care era interesat de ea, ca fiinta umana.
Toata scena avea loc in sala multimedia a unui liceu. Si atunci am inteles de ce nu merge asa si la ore. Profesorii vin stresati, preocupati si uita sa-i priveasca pe elevi ca pe niste fiinte. Uita sa-i “asculte” cu adevarat si uita “sa le vorbeasca” cu adevarat. Vin si-si impun materia pentru ca si pe ei ii preseaza examenele la care copiii trebuie sa le faca fata, (pentru ca cercul vicios e larg si nu are o singura cauza). Cu toate acestea.... uita esentialul: ca au in fata lor niste fiinte delicate, pe care le poti face puternice si bune daca le dai curaj si bunatate sau pe care poti sa-i transformi in niste ratati daca le spui mereu ca nu e bine ce fac, ca nu te intereseaza ce fac, si ca trebuie doar sa invete pentru examen.
Poate ca asta este o solutie la fenomenul de scadere a mediilor examenelor de bac.
O fi doar din cauza ineficientei sistemului, care era mai bun sau mai rau candva, asa dupa cum au ajuns sa regrete o gramada de oameni? Nimic mai fals. Cauza e simpla si ne macina pe toti, deopotriva: lipsa de suflet si speranta, coruptia, coruptia noastra. Copiii abrutizati nu dau performante. Copiii descurajati, batjocoriti, injurati acasa sau la scoala devin distructivi si auto-distructivi (poate si o cauza imediata a dependentei de droguri).
Exista o sansa sa-si revina, daca in viata lor vor intalni pe cineva sau ceva care le va arata ca au si ei o valoare, undeva sub soare si vor incepe sa creada in ei insisi. Pana nu este prea tarziu.
