Sever Voinescu(PDL): Decizia USL de necolaborare cu PDL trebuie privită cu reticenţă

Epoch Times România
10.04.2012

Mitingul USL a reprezentat un spectacol propagandistic, a declarat, marţi, Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL, care a susţinut că decizia Opoziţiei de a nu colabora cu Partidul Democrat Liberal şi cu Traian Băsescu trebuie privită cu „reticenţă”, fiind posibil ca „geometria politică” să se schimbe, după alegerile locale.

„A fost pur şi simplu un spectacol propagandistic, lipsit de substanţă, de consistenţă, marcat de un gest cabotin al domnului Ponta, povestea cu ruperea scrisorii”, a declarat Sever Voinescu.

În ceea ce priveşte rezoluţia USL de necolaborare cu PDL şi Traian Băsescu, Voinescu a spus că o astfel de decizie trebuie privită cu reticenţă.

"Deciziile pe care oameni înfierbântaţi le-au luat cu ocazia acelei serbări, cu ocazia acelui miting electoral (n.r. trebuie privite cu reticenţă), pentru că s-a dovedit în general că atât în istoria PSD şi în istoria PNL, dar mai ales în istoria PSD, lucrurile decise în congrese nu se respectă...câteva luni mai târziu", a mai spus Voinescu.

El a reamintit faptul că la un congres în 2004, "domnul Iliescu a fost ales preşedinte al PSD după ce va termina mandatul, a fost o rezoluţie şi câteva luni mai târziu a terminat omul mandatul şi a venit preşedinte Geoană".

"Lucrurile acestea decise în congrese în an electoral trebuie să le privim mai detaşat şi în niciun caz să nu ne raportăm la ele ca la litera de Evanghelie. (...) Cu siguranţă, după alegeri, geometria politică în România este foarte posibil să se schimbe şi este foarte posibil ca cei care azi spun nu...să spună da, după cum este foarte posibil ca cei care spun azi da...să spună nu. Am văzut lucrurile astea în politică şi n-o să fie ele schimbate de un triplu congres făcut mai degrabă pentru a produce zgomot şi culoare decât pentru a da României soluţii", a menţionat Sever Voinescu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al PDL s-a declarat reticent în ceea ce priveşte şansele de reuşită ale moţiunii de cenzură anunţate de Opoziţie.

"Nu cred că există nicio şansă ca o eventuală moţiune a Opoziţiei să treacă. Guvernul are în continuare majoritate parlamentară fără niciun fel de discuţii", a afirmat Sever Voinescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor