Serviciile de internet ruseşti nu se mai deschid cu VPN din motive de securitate, anunţă ministerul de resort

Serviciile de internet ruseşti restricţionează accesul pentru utilizatorii care au VPN activat din motive de securitate, au declarat reprezentanţi ai Ministerului Digitalizării al Federaţiei Ruse.
„Acest lucru se face pentru securitatea datelor pe care le introduceţi pe platforme. În special, acest lucru se referă la serviciile guvernamentale, unde sunt stocate datele personale ale cetăţenilor. Majoritatea VPN-urilor nu asigură protecţia confidenţialităţii şi a datelor personale şi sunt adesea utilizate de infractori pentru interceptarea traficului şi a informaţiilor”, susţin reprezentanţii ministerului.
De asemenea, aceştia au anunţat că în curând pe platforma „Gosuslugi” va apărea un „buton special” care va permite utilizatorilor să raporteze cerinţa „Dezactivaţi VPN-ul” de pe site-uri, în cazurile în care acesta nu este utilizat, scrie Meduza.
În plus, Ministerul Digitalizării afirmă că site-urile şi serviciile ruseşti, inclusiv portalurile guvernamentale, băncile, marketplace-urile şi agregatoarele, sunt disponibile şi se deschid pentru utilizatorii aflaţi în străinătate.
Problemele de acces la aceste site-uri sunt explicate prin restricţii impuse de „anumite ţări sau furnizori de internet care blochează serviciile ruseşti”.
La sfârşitul lunii martie, Ministerul rus al Digitalizării a organizat o şedinţă cu conducătorii celor mai mari companii ruseşti, în cadrul căreia şeful instituţiei, Maksut Şadaev, a anunţat că până pe 15 aprilie companiile trebuie să restricţioneze accesul pe platformele lor pentru utilizatorii cu VPN activat.
Companiile ale căror servicii vor continua să funcţioneze cu VPN activ riscă excluderea din „listele albe” şi pierderea acreditării IT din partea Ministerului Digitalizării. Până pe 15 aprilie, multe servicii ruseşti au încetat să mai funcţioneze cu VPN activ. Şadaev a declarat la întâlnirea cu companiile că ministerul a primit sarcina de a reduce utilizarea VPN-urilor în Rusia.