Şercan: Premieră naţională! Avem primul doctorand al lui Oprea lăsat fără titlu pentru plagiat
Premieră naţională: avem primul doctorand al lui Gabriel Oprea căruia i se retrage titlul de doctor pentru plagiat şi primul doctorat plagiat de la Academia SRI validat de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, jurnalista Emilia Şercan.
"Sună aproape a licăr de speranţa că lucrurile au început să se normalizeze şi că plagiatorii sunt, în sfârşit, pedepsiţi. Însă nu e aşa. Verdictul de plagiat dat judecătoarei Florica Diaconescu - unul meritat cu prisosinţă, să ne înţelegem - este rezultatul unei reglări de conturi. Sursele mele spun că, de la nivelul conducerii Academiei SRI, judecătoarei i s-a cerut anul trecut să facă cerere de renunţare la doctoratul plagiat în mod evident, însă a refuzat. Pentru că a sfidat SRI-ul, la câteva săptămâni distanţă, Comisia de Etică a Academiei SRI îi dădea verdict de plagiat, iar luna trecută CNATDCU cerea retragerea titlului, pe care ministrul Pop urmează să o semneze, cel mai probabil zilele astea", a declarat Emilia Şercan.
Jurnalista - cunoscută pentru investigaţiile sale în acest domeniu - a remarcat "dubla unitate de măsură" de la Academia SRI şi CNATDCU.
"Ca să vedeţi dubla unitate de măsură la Academia SRI şi CNATDCU: celor 8 foşti doctori plagiatori ai lui Oprea, la care se adaugă premierul Mihai Tudose, care au cerut "benevol" să renunţe la titlul de doctor anul trecut, nu le-au fost luate la verificat tezele - în ciuda kilogramelor de dovezi - nici de Comisia de Etică a Academiei SRI, şi nici de CNATDCU", a precizat Emilia Şercan, adăugând hashtag-ul #doctorinimpostura.
Mai multe detalii pe această temă găsiţi în articolul publicat de jurnalistă în Press One - intraţi aici.