Senatorul PNL, Ioan Ghişe, solicită iar Parlamentului dezbaterea situaţiei referendumului

Senatorul PNL Ioan Ghişe a făcut o nouă sesizare către Birourile Permanente ale celor două Camere din Parlament prin care solicită “introducerea în regim de urgenţă pe ordinea de zi” a proiectului şi anexelor depuse de acesta legate referendumul de demitere al preşedintelui din 29 iulie, informează Realitatea Tv. Ghişe cere din nou Parlamentului să dezbată situaţia referendumului de demitere al preşedintelui.
Ioan Ghişe ,conferinţă de presă la Senatul României (Epoch Times România)
Ana Petrescu
20.09.2012

Senatorul PNL Ioan Ghişe a făcut o nouă sesizare către Birourile Permanente ale celor două Camere din Parlament prin care solicită “introducerea în regim de urgenţă pe ordinea de zi” a proiectului şi anexelor depuse de acesta legate referendumul de demitere al preşedintelui din 29 iulie, informează Realitatea Tv. Ghişe cere din nou Parlamentului să dezbată situaţia referendumului de demitere al preşedintelui Traian Băsescu.

“Subsemnatul Ioan Ghişe, senator PNL de Braşov, vă rog să aveţi amabilitatea să introduceţi, în regim de urgenţă, pe ordinea de zi proiectul de hotărâre şi anexele depuse la 27 august 2012 privind rezultatul referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, în conformitate cu punctele 1 şi 2 din dispozitivul hotărârii nr.6/21 aug 2012 a Curţii Constituţionale”, scrie în solicitarea senatorului liberal către Parlament.

Ioan Ghişe a adăugat că regimul de urgenţă al acestei solicitări este impus “de faptul că ordinea de drept constituţională în România este grav tulburată ca urmare a neîncheierii de către Parlament a procedurilor constituţionale privind procesul de demitere a preşedintelui României, conform art.95, alin.3, din Constituţie”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor