Ioan Ghişe a depus plângere penală împotriva lui Traian Băsescu şi unor judecători CCR
alte articole
Senatorul PNL Ioan Ghişe a declarat joi că a depus o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu şi a celor şase judecători de la Curtea Constituţională care au decis ca preşedintele să revină în funcţie la Cotroceni.
La da de 31 august, senatorul PNL declarase într-un "Apel pentru ordine constituţională" că revenirea lui Băsescu la Palatul Cotroceni este un act care se poate încadra la "uzurpare de suveranitate".
"Ulterior publicării Hotărârii nr.6 din 2012 (a CCR, n.red.), prin complicitate, în ziua de 28 august, la ora 11, numitul Băsescu Traian a ocupat cu ajutorul unor angajaţi ai SPP, imobilul numit 'Palatul Cotroceni', fără să aibă dreptul constituţional şi legal. Fapta numitului Băsescu Traian se poate încadra la 'uzurpare de suveranitate'. (...) Din aceste considerente, semnalăm public faptul că preşedintele suspendat Traian Băsescu, luând în considerare punctele 3, 4 şi 5 ale dispozitivului Hotărârii nr.6 a Curţii Constituţionale,a preluat funcţia de preşedinte al României în mod ilegal şi uzurpator", precizează în plângere Ioan Ghişe, care a solicitat şi o anchetă la Curtea Constituţională.