Senat: Reexaminarea prevederii suplimentării rentei viagere a sportivilor olimpici, avizată favorabil de comisia pentru buget-finanţe

Epoch Times România
26.01.2011

Membrii comisiei pentru buget-finanţe din Senat au avizat favorabil marţi, cu majoritate de voturi, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a proiectului de lege pentru modificarea articolului 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului, ce prevedea suplimentarea rentei viagere cu 50% din valoarea indemnizaţiilor cuvenite sportivilor de performanţă, care nu ar fi "oportună".

Şeful statului a retransmis Parlamentului proiectul de lege considerând că o eventuală creştere a sumelor alocate rentelor viagere ar fi în "detrimentul sportivilor aflaţi în activitate, încurajându-i să se retragă", întrucât rentele sunt acordate numai după retragerea sportivului din activitate.

"Având în vedere faptul că aceste rente se acordă numai după retragerea sportivilor din activitate, precum şi faptul că indemnizaţiile acordate sportivilor, pe perioada în care sunt în activitate, sunt evident mai mici decât cuantumului rentelor, o accentuare a acestor diferenţe, în sensul creşterii sumelor alocate rentelor viagere, este în detrimentul sportivilor aflaţi în activitate", arată preşedintele în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului.

Vicepreşedintele comisiei, Marius Bota (PSD), a susţinut că sportivii cu performanţe la jocurile olimpice susţin punctul de vedere al şefului statului şi doresc nesuplimentarea rentei viagere cu 50% din valoarea indemnizaţiilor deoarece se tem că în situaţia în care ar urma să beneficieze de o rentă viageră prea mare, ar risca să nu o primească sau chiar să le fie tăiată în totalitate.

"M-a surprins faptul că sportivilor le este frică ca nu cumva să li se taie renta viageră pe care o au în urma obţinerii de medalii şi titluri olimpice. Ei sunt de acord ca actuala lege a sportului să nu fie modificată. Preşedintele a solicitat revizuirea proiectului ajuns la promulgare în sensul de a se scădea acea bonificaţie de 50% din valoarea indemnizaţiilor cuvenite pentru cea de-a doua sau a treia medalie obţinută la jocurile sportive. Sunt sportivi care au obţinut mai multe medalii în cariera lor, nu una singură, şi le este teamă că plafonul de pensie viageră ar ajunge prea mare şi le-ar putea fi tăiat cu totul", a declarat acesta.

Marius Bota a dat exemplul prezentat în comisie de secretarul de stat în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, Doina Melinte, care a obţinut în cariera sa trei medalii de aur şi şase de argint, renta viageră a acesteia ajungând la acest moment la suma de 1.000 de euro.

"Dacă s-ar aplica această suplimentare cu 50%, doamna Melinte ar ajunge să aibă o rentă de aproximativ 3.000 de euro, însă aceasta a declarat că ar prefera să i se calculeze o singură medalie de aur şi una singură de argint pentru a putea fi sigură că rămâne cu suma iniţială, de 1.000 de euro, şi nu cumva ajunge să nu mai primească nimic doar fiindcă ar urma să ia prea mult", a mai spus Bota.

Proiectul de lege care prevede modificarea articolului 64 al Legii sportului a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PDL şi PSD, fiind adoptat de Camera Deputaţilor în data de 16 noiembrie 2010 şi retransmis Parlamentului de către şeful statului în luna decembrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor