Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene SUA: Ne pregătim pentru focare recurente ale virusului Wuhan
focus
alte articole
Forţa Aeriană a SUA presupune că virusul Wuhan va fi un virus „ciclic” care va reveni probabil (şi în cazul în care va fi creat un vaccin), potrivit declaraţiilor de miercuri ale generalului David Goldfein, şeful Statului Major al armatei.
"Toate prognozele nu fac probabilă descoperirea unui vaccin în mai puţin de un an, aşa că trebuie să ne perfecţionăm capacitatea de a supravieţui şi de a opera, de a îndeplini misiunile pe care le cere naţiunea", a declarat Goldfein reporterilor, într-o conferinţă de presă, afirmând că Forţa Aeriană va conduce la o "nouă resetare" pe 1 iunie, pentru a opera într-un mediu "anormal", potrivit publicaţiei The Hill.
Experţi de top, inclusiv directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase, dr. Anthony Fauci, au avertizat despre necesitatea pregătirii pentru un focar recurent, în cazul virusului Wuhan.
Goldfein s-a concentrat asupra efectelor pe care un focar recurent le va avea asupra pregătirii Forţelor Aeriene, susţinând că toţi liderii militari "încearcă să găsească modalităţi, studiază modelele, studiază ştiinţa".
„Până nu avem un vaccin, vom trăi cu acest virus şi este posibil să revină într-un mod ciclic”, a spus el. „Aşadar, dacă asta este lumea în care trăim, este important cum funcţionăm ca forţă aeriană în acel mediu şi cum ne facem datoria faţă de naţiune".