Şeful SMURD Bihor afirmă că Adrian Iovan şi Aurelia Ion nu aveau deloc şanse de supravieţuire
alte articole
Şeful SMURD Bihor contrazice concluziile medicilor legişti care au efectuat necropsiile pilotului Adrian Iovan şi studentei Aurelia Ion. Nici unul dintre ei nu ar fi avut şanse să supravieţuiască nici dacă se ajungea la ei în 30 de minute de la producerea accidentului, a declarat Beres Zsolt, şeful UPU a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea şi al SMURD Bihor. Zsolt a fost prima persoană care i-a evaluat pe supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni.
"De când am participat la acea operaţiune, sunt obosit de hărmălaia mediatică, să aud că pilotul şi studenta din avion au murit de hipotermie pentru că nu s-a ajuns la timp la locul prăbuşirii. Eu nu am făcut autopsia, dar judecând clinic şi ţinând cont şi de experienţa mea de salvator montan şi speo, nu cred că pilotul şi studenta care au murit ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute", a declarat medicul Beres Zsolt, şeful UPU a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea şi al SMURD Bihor, citat de Mediafax.
Ipoteza că cei doi au murit din cauza hipotermiei este „o mare prostie”, mai declară medicul bihorean.
"Să afirme cineva că pilotul şi fata au murit de hipotermie este o mare prostie. Copilotul, care era cu femurul fracturat şi a pierdut doi litri de sânge, nu a murit de hipotermie, ceea ce înseamnă că nu de hipotermie a murit nici pilotul, ci din cauză că avea răni extrem de grave. De altfel, nu se moare de hipotermie în 30 de minute, aşa cum s-a întâmplat cu pilotul", a declarat Beres.
În opinia şefului SMURD, Aurelia Ion, studenta de 23 de ani moartă în accident, nu ar fi supravieţuit nici dacă intervenea un elicopter care să preia direct victimele, ea având leziuni deosebit de grave: "Fata avea fracturată coloana cervicală, iar abdomenul era întins, semn al unei imense hemoragii interne. Nu de hipotermie a murit, aceasta este opinia mea categorică", a mai spus şeful SMURD Bihor.
Opiniile şefului SMURD contrazic rezultate necropsiilor efectuate marţi la Serviciul de Medicină Legală Alba din care reiese că frigul a jucat un rol important în moartea lui Iovan şi a Aureliei Ion. Medicii legişti au constatat că pilotul a murit în urma unui şoc traumatic combinat cu şoc hipotermic, iar Aurelia Ion şi-a pierdut viaţa în urma unui şoc hipotermic combinat cu tulburări de dinamică respiratorie ca urmare a unui traumatism. De asemenea, medicii legişti au afirmat că niciunul dintre cei doi nu a avut hemoragii interne.
Reamintim că operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor accidentului aviatic au durat în jur de şase ore de la aterizarea forţată a micuţei aeronave de tip B2. În pofida faptului că toţi cei şapte ocupanţi ai aeronavei aveau asupra lor telefoane mobile, cu semnal GPS, serviciile de urgenţă nu au putut localiza locul exact în care se aflau. Supravieţuitorii au fost găsiţi de pădurari şi de sătenii din comuna Horea, aflată în vecinătatea locului accidentului