Şeful Expert Forum: Ce repede a prins povestea că serviciile au avertizat despre Georgescu-Rusia, dar politicul n-a ascultat


Preşedintele Expert Forum, Sorin Ioniţă, a atras atenţia, duminică, pe pagina sa de socializare, cu privire la manevra făcută de fostul preşedinte al Comisiei de Control al SRI, liberalul Ioan Chirteş, care era menită să "albească" serviciul secret în contextul războiului hibrid al Rusiei.
"Ce repede a prins în public povestea că serviciile noastre au ştiut şi au avertizat despre Georgescu-Rusia, dar politicul n-a ascultat, deci de vină nu-i SRI ci doar Johannis, Ciolacu, Ciucă & comp. Mă refer la publicul onest, nu la influencerii cu agendă. Şi ce subţire e montajul, dacă mergi pe fir. Totul a plecat de la o declaraţie plantată de servicii în gura senatorului Ioan Chirteş, un PNL-ist anonim venit de la Romsilva cea curată şi neclientelară, pe care l-au reciclat ăştia în şef de comisie parlamentară pentru controlul SRI; pun pariu că n-aţi auzit vreodată de el până acum deşi a avut două mandate în Parlament. Şi ce l-au pus să zică?", a declarat Sorin Ioniţă.
Şeful Expert Forum a citat din interviul dat de Ioan Chirteş: "rapoartele SRI neaprobate de Parlament făceau legătura între mişcarea suveranistă şi factori externi, în special Rusia. Preşedintele şi premierul au ştiut că 'mişcarea suveranistă are legătură cu Rusia, au fost informaţi de SRI'. El a explicat că aceste informaţii apar şi în rapoartele Serviciului Român de Informaţii trimise în 2021, 2022 şi 2023 la Parlament, dar pe care conducerea legislativului nu le-a pus pe ordinea de zi a plenului pentru a fost adoptate.
Iar mai jos zice: "SRI, prin analizele făcute, făcea o similitudine între mesaje suveraniştilor şi cele din Ungaria, Slovacia, care erau documentate ca fiind susţinute de Rusia. Modul de acţiune al Rusiei e foarte bine cunoscut la nivelul SRI, e similar cu cele din alte ţări".
"Deci până aici sună tot ca obişnuitele speculaţii şi colaje din presa străină: zic unii pe la noi nişte chestii, care seamănă cu ce au documentat alţii prin alte părţi, deci de bună seamă că tot de ruşi or fi plătiţi şi ai noştri. Nu reiese că ar fi ieşit vreun agent din birou să documenteze o legătură directă. Asta e marea dezvăluire a vedetei media Chirteş", a punctat Sorin Ioniţă.
Care e de fapt "bomba"
"Dar, bomba: ce zicea în declaraţie oficială de presă acelaşi senator Chirteş pe 12 noiembrie 2024, deci cu doar două săptămâni înainte de fatidicele alegeri georgiste, deşi ca şef al controlului pe SRI avea în braţe toate rapoartele astea ale SRI pe care acum acuză 'politicul' că nu le-a discutat (el ca senator fiind pesemne tehnocrat, nu politic)?
Păi zicea fix pe dos: 'până în prezent nu au fost identificate elemente de conţinut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României'; 'nu a fost afectată securitatea naţională'. Vezi şi link. Deci nici vorbă de Rusia sau altfel de pericol în informările SRI.
Iată pe larg mai jos pe eroul Chirteş la 12 noiembrie 2024, când Georgescu zburda deja pe TikTok de câteva luni de zile cu zero cheltuieli declarate:
Ca urmare a sesizării Comisiei de control şi supraveghere asupra activităţii SRI cu privire la alegaţiile din spaţiul public referitoare la existenţa pe teritoriul României a unor entităţi statale sau non-statale care pot afecta/influenţa procesul democratic al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, având în vedere solicitarea Comisiei către SRI şi răspunsul Serviciului către Comisie, doresc să fac următoarele precizări:
– până în prezent nu au fost identificate elemente de conţinut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României;
– în context electoral, fermele de troli/boţi reprezintă, în general, instrumente utilizate pentru creşterea popularităţii candidaţilor sau atacuri asupra contracandidaţilor (respectiv asupra unor entităţi online, pagini web sau conturi deschise la nivelul platformelor de socializare care aparţin acestora), aspecte specifice campaniilor electorale online sau off-line;
– analiza realizată a evidenţiat existenţa şi utilizarea de conturi false la nivelul platformelor de socializare prin care sunt vizate creşterea artificială a popularităţii anumitor competitori, precum şi promovarea de conţinut îndreptat împotriva contracandidaţilor;
– în privinţa conturilor false, acestea au fost create şi activate în cursul acestui an, conturile fiind orientate către lansarea de mesaje de denigrare a contracandidaţilor;
– având în vedere faptul că, prin amploare şi impact, raportat la gradul extrem de redus al interacţiunilor şi conţinutului generate de conturile false identificate ca active, nu a fost afectată securitatea naţională, datele obţinute fiind transmise Ministerului Afacerilor Interne, pentru gestionarea acestora conform responsabilităţilor legale.
"Poate îl sună cineva pe Chirteş să ne spună când a minţit despre rapoartele alea: în noiembrie 2024 sau acum? Mă rog, dacă i se dă voie să vorbească", a concluzionat Sorin Ioniţă.