Şeful de campanie al UNPR: Vom face alianţă cu oricine după alegeri. Nu e niciun fel de problemă
alte articole
Coordonatorul campaniei electorale a UNPR, Valeriu Steriu, cel mai probabil urmaşul lui Gabriel Oprea la şefia partidului, a anunţat că după alegerile locale UNPR este dispus să se alieze cu orice alt partid în vederea stabilirii majorităţilor din consilii judeţene şi consilii locale.
"Oriunde şi cu oricine, postelectoral, vom face alianţă. Nu e niciun fel de problemă. Vrem să ne maximizăm numărul de voturi şi evident, după alegeri, numărul de funcţii, viceprimari pe care nu-i putem face decât colaborând cu toţi partenerii", a declarat Valeriu Steriu, citat de Agerpres.
În această perioadă se definitivează alianţele dintre UNPR şi PSD în judeţele şi localităţile în care cele două formaţiuni vor avea candidaţi comuni.
"Este exact perioada când se definitivează aceste alianţe. Şi, în mod clar, nu avem în clipa de faţă nicio alianţă preelectorală sau spre a fi o alianţă cu PNL. Dar cu PSD sunt negocieri pe mai multe judeţe", a explicat Valeriu Steriu.
Potrivit coordonatorului campaniei electorale a UNPR pentru locale, este posibilă o colaborare a UNPR cu PSD şi la alegerile parlamentare.
"Actualul protocol cu PSD are prevăzut şi acest element, o posibilă colaborare în toamnă, deocamdată este singurul protocol existent. După alegerile locale vom face şi noi o radiografie cum stăm şi pe ce ne bazăm şi ce putem oferi şi ce putem şi noi, la rândul nostru, căpăta într-o astfel de alianţă", a adăugat Valeriu Steriu.
În opinia politicianului, situaţia din Capitală este "atipică" în contextul în care PSD şi UNPR vor avea candidaţi comuni în trei sectoare şi la funcţia de primar general, iar în alte trei sectoare vor avea candidaţi proprii la funcţiile de primar şi liste proprii pentru funcţiile de consilieri.