Şeful Comisiei SRI: N-au fost identificate elemente specifice campaniilor de dezinformare orchestrate de actori externi ostili României
Senatorul PNL Ioan-Cristian Chirteş, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI, a declarat, marţi, că, deşi nu au fost identificate campanii de “propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României”, există conturi false şi ferme de troli folosite de anumiţi candidaţi pentru a-şi creşte propria popularitate sau pentru a-i ataca pe contracandidaţii lor.
“Ca urmare a sesizării Comisiei de control şi supraveghere asupra activităţii SRI cu privire la alegaţiile din spaţiul public referitoare la existenţa pe teritoriul României a unor entităţi statale sau non-statale care pot afecta/influenţa procesul democratic al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, având în vedere solicitarea Comisiei către SRI şi răspunsul Serviciului către Comisie, doresc să fac următoarele precizări:
- până în prezent nu au fost identificate elemente de conţinut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României;
- în context electoral, fermele de troli/boţi reprezintă, în general, instrumente utilizate pentru creşterea popularităţii candidaţilor sau atacuri asupra contracandidaţilor (respectiv asupra unor entităţi online, pagini web sau conturi deschise la nivelul platformelor de socializare care aparţin acestora), aspecte specifice campaniilor electorale online sau off-line;
- analiza realizată a evidenţiat existenţa şi utilizarea de conturi false la nivelul platformelor de socializare prin care sunt vizate creşterea artificială a popularităţii anumitor competitori, precum şi promovarea de conţinut îndreptat împotriva contracandidaţilor;
- în privinţa conturilor false, acestea au fost create şi activate în cursul acestui an, conturile fiind orientate către lansarea de mesaje de denigrare a contracandidaţilor;
- platformele online vor iniţia demersuri de analiză avansată în vederea identificării de conturi similare şi tipare acţionale care conturează amploarea reală a aşa-numitelor 'reţele de troli';
- pentru menţinerea unui climat de securitate în spaţiul virtual, în exercitarea responsabilităţilor legale, Serviciul Român de Informaţii cooperează cu instituţiile şi autorităţile relevante la nivel naţional, avandu-se în vedere utilizarea tuturor instrumentelor şi mecanismelor prevăzute de cadrul normativ european şi naţional;
- având în vedere faptul că, prin amploare şi impact, raportat la gradul extrem de redus al interacţiunilor şi conţinutului generate de conturile false identificate ca active, nu a fost afectată securitatea naţională, datele obţinute fiind transmise Ministerului Afacerilor Interne, pentru gestionarea acestora conform responsabilităţilor legale;
- în baza unui ordin emis de o autoritate naţională şi a constatării încălcării prevederilor din termenii de utilizare, platformele pot decide eliminarea conţinutului şi/sau închiderea conturilor”, a scris Chirteş pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Chirteş a precizat că SRI “nu întreprinde nici o acţiune care să promoveze sau să lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepţia acelor acţiuni ale acestora care contravin securităţii naţionale” conform art. 36 din Legea de organizare şi funcţionare a SRI.
Reamintim că, joi, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat că în România au fost descoperite zeci de conturi ale unor reţele organizate care încearcă să “obţină conţinut ilegitim pentru a promova un anumit candidat”, adăugând că toate aceste conturi au fost blocate.
“Astăzi în România au fost identificate zeci de conturi care reprezintă mai multe reţele organizate care încearcă să obţină conţinut ilegitim pentru a promova un anumit candidat la aceste alegeri prezidenţiale şi parlamentare. În momentul de faţă, toate aceste conturi au fost blocate, au fost identificate aceste reţele care în integralitatea lor au fost blocate. Vorbim în cazul fiecărui avatar de cont de alte zeci sau sute aflate în spatele acelui cont”, a precizat Ivan. “Au fost făcute zeci de reclamaţii.”
La rândul său, Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că a fost deschis un dosar penal cu privire la posibile infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, înşelăciune şi comunicarea de informaţii false.
Reamintim că, la începutul săptămânii trecute, Lasconi l-a acuzat pe Geoană că s-ar fi întâlnit cu Tal Hanan, un personaj acuzat că ar fi în spatele unor operaţiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume.
“Domnule Geoană, de ce v-aţi întâlnit cu Tal Hanan, alias Jorge, deconspirat în urma unei investigaţii jurnalistice internaţionale ca fiind în spatele unor operaţiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume, prin intermediul fake news, a fermelor de troli şi operaţiuni în social media menite să decredibilizeze candidaţi?”, l-a întrebat Lasconi pe Geoană, marţi seara, în timpul unei dezbateri electorale la Antena 3.
În plus, Lasconi şi-a fundamentat acuzaţiile pe o serie de fotografii în care Hanan apare în faţa Institutului Aspen, unde Geonă este preşedinte fondator. O a doua fotografie probează, spune ea, că Geoană este prezent în acelaşi loc. Din fotografii nu reiese însă dacă Geoană şi Hanan au fost în locul respectiv în acelaşi timp.
Geoană a negat că s-ar fi întâlnit cu Hanan sau că îl cunoaşte pe acel “domn”, adăugând că cineva i-a vândut Elenei Lasconi o “informaţie falsă” şi că aceasta din urmă “a muşcat din nadă cu multă voluptate”.
La rândul său, tot săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu a declarat că ştie de existenţa unei “ferme de boţi/troli” care l-ar ajuta pe fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană, adăugând că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) ar trebui să se sesizeze.
“Ştiu că există o clădire cu foarte multe servere. Ferme de boţi/troli. Care îl ajută pe Geoană. Statul trebuie să spună dacă e legal. Am transmis celor care se ocupă. AEP să se sesizeze”, a precizat Ciolacu.