Şeful Biroului vamal Nord din Moldova, reţinut pentru hărţuirea unui agent economic

Deşi şeful Biroului vamal Nord este învinuit şi pe al dosar pentru neglijenţă de serviciu, cauza fiind transmisă în instanţă de judecată, Serviciul Vamal al RM a refuzat procurorilor să-l suspende din funcţie.
Reţinere. (cna.md)
Ştefan Sârbu
10.08.2017

Şeful Biroului vamal Nord din Republica Moldova a fost reţinut de ofiţerii şi procurori anticorupţie pentru 72 de ore în urmă mai multor percheziţii efectuate, pe parcursul zilei de miercuri, la biroul şi domiciliul acestuia. Funcţionarul ar fi suspectat de abuz de serviciu.

Potrivit ordonanţei procurorului, şeful Biroului, urmărind un interes personal, ar fi dat indicaţii unor subalterni să creeze intenţionat impedimente unui agent economic specializat în importul de lemn din Ucraina. Acesta ar fi fost supus unor verificări suplimentare mai aspre, fiind obligat să achite taxe vamale neîntemeiate. Asta chiar dacă agentul economici era în lista contribuabililor mari care beneficia de un regim facilitat în vamă.

În rezultatul acţiunilor ilegale ale colaboratorilor vamali ai R. Moldova, agentul economic ar fi fost nevoit să returneze marfa în Ucraina, motiv pentru care, bugetul de stat nu a primit plăţile vamale care puteau fi achitate, iar firmei i-a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 200 000 de lei.

Pe acest caz a fost intentată o cauză penală pentru folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, care a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Această infracţiune se pedepseşte potrivit Codului Penal cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

CNA aminteşte că, bănuitul figurează şi într-un alt dosar pornit pe faptul neglijenţei de serviciu. Cauza a fost expediată în judecată iar procurorii au cerut suspendarea acestuia din funcţie, însă Serviciul Vamal al RM a respins demersul acuzatorilor, inculpatul continuând să activeze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor