Şeful armatei israeliene dezvăluie secrete privind “războiul invizibil” din Siria

Israelul a negat ani de zile acuzaţiile că ar fi avut un rol în finanţarea şi înarmarea rebeliunii anti-Assad din Siria şi deseori oficialii militari au răspuns cu “fără comentarii” chiar şi atunci când s-au confruntat cu dovezi covârşitoare privind arme israeliene care au ajuns în mâinile unor rebeli asociaţi cu grupul terorist Al-Qaeda. Dar totul s-a schimbat odată cu interviul acordat publicaţiei britanice Sunday Times de şeful Statului Major al armatei israeliene, Gadi Eisenkot, care va fi înlocuit în acest an. Eisenkot a confirmat, în cele din urmă, că Forţele de Apărare Israeliene (FAI) au furnizat arme rebelilor de peste graniţă “pentru autoapărare” şi este mai uimitor faptul că a recunoscut că mult timp s-a purtat un “război invizibil în Siria” ce a implicat “mii de atacuri” israeliene, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Este pentru prima dată când un comandant militar sau oficial de rang înalt din Israel recunoaşte în totalitate faptul că regimul din Tel Aviv a trimis şi altceva în afară de “livrări umanitare”, precum ajutoare medicale, militanţilor sirieni care urmăresc răsturnarea guvernului condus de preşedintele Bashar al-Assad. Şi, totuşi, şeful armatei israeliene pare să ezite în confirmările sale, recunoscând doar că FAI a furnizat “arme uşoare”, chiar şi după ce mass media din ultimii ani a dezvăluit un program israelian extins de înarmare a zeci de grupuri rebele şi plata salariilor acestora, printre ei fiind incluşi şi rebeli afiliaţi la grupul Al-Qaeda din Siria.

Dezvăluirea are loc după ce guvernul sirian a acuzat ani de zile Israelul că a colaborat cu ţări occidentale şi din Golf, precum Statele Unite, Marea Britanie, Arabia Saudită, Qatar şi Turcia, pentru a finanţa şi înarma o rebeliune Al-Qaeda/Statul Islamic ca parte a unor operaţiuni secrete de schimbare a regimului, care au vizat Damascul şi aliaţii săi Iran şi Hezbollah. De atunci, ţări precum Qatar, au dezvăluit cât de vast a fost rolul lor secret în alimentarea războiului sirian.

Recent, publicaţia Sunday Times a precizat: “Eisenkot a dezvăluit pentru prima dată, totuşi, că Israelul a furnizat grupurilor rebele din regiunea de frontieră arme uşoare pentru ‘autoapărare’. Israelul a fost un jucător ascuns pe un câmp de luptă sirian aglomerat”.

În interviu, Eisenkot s-a lăudat că “am operat într-o zonă controlată de ruşi, uneori atacând ţinte aflate la un kilometru sau doi de poziţiile ruseşti”, cu scopul de a lovi active iraniene în Siria.

Rara “confesiune” are loc într-un moment în care Casa Albă a afirmat că va începe retragerea soldaţilor americani din Siria, care fusese anunţată la sfârşitul anului trecut de preşedintele Donald Trump. Conducerea israeliană a fost nemulţumită de decizia SUA, susţinând că în acest context, Iranul îşi va consolida prezenţa în apropierea graniţei dintre Siria şi Israel. Afirmaţiile lui Eisenkot par să fie un avertisment la adresa Iranului, că Tel Aviv-ul urmăreşte să menţină o capabilitate operaţională în interiorul Siriei.

Eisenkot a recunoscut în interviul său că Israelul a lansat mii de atacuri în interiorul Siriei: “Am desfăşurat mii de atacuri [în ultimii ani] fără a ne asuma responsabilitatea şi fără a cere să fim creditaţi pentru ele”.

Ţinând cont de faptul că, anterior, oficiali militari israelieni au afirmat că numărul atacurilor a fost de câteva sute, deseori între 200 şi 400, remarcile lui Eisenkot confirmă faptul că Israelul şi Siria s-au aflat de fapt în stare de război deschis de la lansarea în 2013 a primelor atacuri aeriene israeliene confirmate.

Comentând un raport precedent, publicaţia The Times of Israel a rezumat cronologia sprijinului israelian pentru rebelii anti-Assad după cum urmează:

Foreign Policy a notat că suportul Israelului pentru grupurile rebele a început în 2013, fiind finanţate grupuri în locuri precum Quneitra şi Daraa. Sprijinul a încetat în această vară [2018], după ce forţele regimului au avansat şi au obţinut victorii tot mai mari în sudul Siriei împotriva rebelilor. Trupele preşedintelui sirian Bashar al-Assad au reluat controlul asupra regiunii de frontieră în iulie [2018].

Armata siriană a declarat în 2013 că a capturat arme israeliene din mâinile rebelilor.

Raportul a susţinut că Israelul a trimis grupurilor rebele arme precum puşti de atac, mitraliere, lansatoare de proiectile şi vehicule. Iniţial, [regimul din Tel Aviv] a aprovizionat rebelii [din Siria] cu puşti M16 de producţie americană care nu ar fi dezvăluit Ierusalimul ca sursă, iar ulterior a început să trimită arme şi muniţii dintr-un transport pe care Iranul l-a oferit grupului libanez Hezbollah, care a fost capturat de Israel în 2009, potrivit Foreign Policy.

Dar câţiva analişti au sugerat că suportul israelian pentru rebelii sirieni ar fi început imediat după izbucnirea conflictului sirian, adică în 2011.

O investigaţie anterioară a publicaţiei Wall Street Journal a descoperit că această relaţie a implicat transferuri de arme, plăţi de salarii luptătorilor anti-Assad şi tratarea medicală a jihadiştilor răniţi în spitale israeliene – acest ultim aspect fiind intens promovat în fotografii care l-au prezentat pe Netanyahu salutându-i personal pe militanţi. După cum a afirmat la un moment dat Michael Morell, fost director interimar al CIA, “jocul periculos” al Israelului în Siria constă în colaborarea cu Al-Qaeda pentru a lupta împotriva Iranului şiit, mai precizează Zero Hedge.

În ultimii ani, o serie de actuali şi foşti oficiali israelieni din domeniul apărării au afirmat că este preferabil ISIS (cum mai este cunoscut grupul Statul Islamic) comparativ cu Iranul sau Assad. De exemplu, în 2014, fostul ambasador israelian în SUA Michael Oren a surprins publicul prezent la Festivalul Ideilor din Aspen, Colorado, când a susţinut, în comentarii legate de ISIS, că suniţii sunt mai puţin rai decât şiiţii. Oren, în timp ce a subliniat politica de apărare israeliană, a recunoscut că a considerat că ISIS este “răul cel mai mic”.

Pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu şi diverşi oficiali din domeniul apărării, principala îngrijorare nu a fost niciodată cultul cu cagule negre care a filmat decapitarea unor cetăţeni americani şi incendierea unor persoane în viaţă, ci, cu cuvintele lui Henry Kissinger, o posibilă “centură teritorială şiită şi pro-Iran de la Teheran până la Beirut” şi înfiinţarea unui “imperiu radical iranian”, a mai notat Zero Hedge.