Şefa PNL: Guvernul Grindeanu se joacă de-a alba-neagra cu Legea salarizării unitare, când o asumă, când nu

Guvernul Grindeanu trebuie să îşi asume în mod direct mult aşteptata Lege a salarizării unitare, a solicitat, în numele partidului pe care îl reprezintă, Raluca Turcan.
Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
03.04.2017

Guvernul Grindeanu se joacă de-a alba-neagra cu Legea salarizării unitare, când o asumă, când nu o mai asumă. Există informaţii că proiectul Legii salarizării unitare ar fi abandonat şi se încearcă iniţierea lui NU de către Executiv, cum ar fi normal, ci de către parlamentarii majorităţii, a tras un semnal de alarmă, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan.

"PSD vrea să adopte o lege care să fie o declaraţie, dar despre care ei ştiu că nu o vor aplica. Cu certitudine NU în acest an, pentru că nu au fost prevăzuţi bani în buget. E foarte probabil nici în anii următori. Se vede cât de mult a minţit PSD în campanie: promiteau aplicarea Legii cu majorări de 20% de la 1 iulie 2017, ministrul Muncii a afirmat recent că a amânat termenul pentru 1 ianuarie 2018", a precizat Raluca Turcan.

Potrivit şefei PNL, partidul lui Liviu Dragnea trebuie să-şi recunoască minciuna pentru a putea trece mai departe cu o lege aplicabilă cât mai curând posibil, altfel, vom tot avea parte de amânări peste amânări, adică perpetuarea haosului.

PNL consideră că este absolut necesară o Lege realistă a salarizării unitare, care să pună ordine în sistemul bugetar şi să aducă echitate, iar asta presupune:

1. O aplicare predictibilă, etapizată, pe parcursul a 4 ani. Doar aşa poate fi echilibrat sistemul de salarizare aplicând doar principiul creşterii veniturilor (adică fără tăieri).

2. Educaţia şi Sănătatea sunt domeniile prioritare pentru ajustarea pozitivă a veniturilor.

3. Raportul dintre cel mai mic salariu şi cel mai mare trebuie să fie 1 la 13. (asta înseamnă că salariile foarte mari vor stagna).

4. Creşterea medie a veniturilor poate fi cuprinsă între 30 – 40 %, iar impactul total în cei 4 ani de aplicare etapizată poate fi de circa 23 de miliarde de lei – este impactul maxim care poate fi suportat de buget.
5. În paralel cu Legea salarizării unitare trebuie început un proces de evaluare şi profesionalizate a sistemului bugetar, pentru că serviciile publice în multe situaţii lasă de dorit. Avem nevoie de eficienţă/ performanţă şi în sistemul de stat!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor