Şefa FMI avertizează: războaiele comerciale şi valutare vor afecta creşterea economică
alte articole
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a avertizat joi cu privire la pericolele pe care le implică un război comercial sau unul valutar, afirmând că acestea ar putea fi în detrimentul creşterii economice globale şi ar afecta “spectatori nevinovaţi”, potrivit Euronews.
Lagarde a cerut ţărilor să reducă neînţelegerile comerciale şi să remedieze reglementările comerciale globale, în loc să le abandoneze.
China şi SUA şi-au aplicat reciproc tarife severe în ultimele câteva luni, zguduind pieţele financiare, iar investitorii sunt îngrijoraţi că amplificarea acestui război comercial ar putea afecta comerţul şi investiţiile la nivel global.
Preşedintele american Donald Trump a acuzat China că manipulează în mod deliberat moneda naţională pentru a câştiga avantaj comercial. Beijingul a respins acuzaţiile.
De asemenea, Trump a acuzat Beijingul că de mult timp a urmărit să fure proprietate intelectuală americană, să limiteze accesul pe piaţa chineză şi să subvenţioneze în mod incorect companiile deţinute de stat. De asemenea, Trump a precizat că Beijingul a profitat mult de politicile comerciale ale SUA, al cărei deficit comercial cu China este de câteva sute de miliarde de dolari.
Luna trecută, SUA a anunţat noi tarife la importurile chineze, în valoare de 200 miliarde de dolari (171 miliarde de euro). Administraţia Trump a precizat luni că tarifele vor fi aplicate în această săptămâna cu 10% şi vor creşte până la 25% începând cu 1 ianuarie 2019, potrivit Deutsche Welle.
Pe lângă noile tarife anunţate, Washingtonul impusese deja tarife de 25% la importuri chineze în valoare de 50 miliarde de dolari din cauza practicilor comerciale neloiale folosite de comuniştii chinezi. Luând în calcul noile tarife, aproximativ jumătate din toate produsele chineze importate de SUA sunt acoperite de măsuri comerciale punitive. Beijingul a promis că va răspunde noilor tarife americane cu propriile tarife împotriva unor importuri din SUA în valoare de aproximativ 60 miliarde de dolari.
La rândul său, China a impus deja tarife punitive la importuri americane în valoare de 50 miliarde de dolari, ca răspuns la măsurile tarifare precedente ale Washingtonului. Totuşi, deoarece China exportă în SUA mai mult decât importă, există limite asupra valorii tarifelor pe care Beijingul le poate impune produselor americane. Acest lucru generează temeri că statul comunist chinez ar putea răspunde cu măsuri comerciale non-tarifare.
Lagarde a cerut Chinei să respecte recomandarea FMI de a se îndrepta către un sistem care să permită yuanului să se fie mai flexibil.