Noi mişcări în Parlament. Patru senatori se afiliză la ALDE şi UNPR
alte articole
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, marţi, după şedinţa Biroului Permanent al forului legislativ, că senatorii Varujan Vosganian şi Ioan Ghişe, care au activat în ultima perioadă ca independenţi, şi-au comunicat intenţia de a face parte din Grupul Liberal Conservator ALDE, iar senatorii Ilie Năstase şi Lucian Iliescu - din grupul parlamentar al UNPR.
Afilierea celor patru senatori la grupurile parlamentare menţionate urmează să fie anunţată şi în plen, relatează Mediafax.
Tăriceanu a mai declarat că Senatul îşi va desemna marţi noua componenţă a Biroului Permanent, urmând ca plenul să se reunească apoi pentru a dezbate şi vota Codul Fiscal, ca urmare a cererii de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis.
Reamintim că atât Varujan Vosganian, cât şi Ioan Ghişe au fost membri ai PNL, în timp ce Ilie Năstase a devenit senator pe listele PC, migrând recent spre partidul lui Gabi Oprea. Lucian Iliescu, cel de al doilea senator care sare în barca generalului Oprea, a activat, de asemenea, în PNL. În iunie a.c., DNA a anunţat începerea urmăririi penale faţă de Iliescu, acesta fiind acuzat de intervenţii pentru câştigarea de către firmele fiului său a unor licitaţii organizate de Primăria Giurgiu.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.