Se-'ngroaşă "gluma". Dragnea şi Grideanu ne-ar putea lăsa fără drept de vot în UE
alte articole
Dacă Guvernul Grindeanu se va încăpăţâna să nu renunţe la mult blamata ordonanţă vizând modificarea Codului penal în favoarea corupţilor, România riscă să-şi piardă dreptul de vot în UE! Avertismentul vine de la preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german (Bundestag), Günther Krichbaum, relatează digi24.ro.
Uniunea Europeană poate recurge la această sancţiune pentru cazul în care, într-o ţară membră, există ameninţări sistematice la adresa statului de drept. Până acum, această sancţiune nu a fost aplicată niciodată, deşi Polonia a fost ameninţată recent cu suspendarea dreptului de vot pentru încălcarea libertăţii presei.
Potrivit sursei citate, oficialul german i-a cerut preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, să-l convoace urgent pe Sorin Grindeanu la Bruxelles şi să-i ceară să retragă ordonanţa.
Merită menţionat că în contextul în care o parte dintre protestatarii români ieşiţi zilele acesta în stradă îşi exprimau speranţa că UE va fi cu ochii pe ce se întâmplă în România şi va interveni în favoarea statului de drept, Günther Krichbaum a apreciat drept îmbucurător faptul că populaţia se opune măsurii, calificată de el drept o lovitură dată statului de drept. UE trebuie să fie de partea manifestanţilor şi să îi sprijine, declara germanul, precizând că situaţia din România va fi discutată la următoarea şedinţă a Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.
Reamintim că şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat guvernul Grindeau, el declarând joi că România riscă să piardă fonduri europene.
Pe de altă parte, aparent indiferenţi la protestele stradale şi avertismentele dinspre Bruxelles, Dragnea şi Grideanu au declarat ieri că nu renunţă la cele două ordonanţe.