Schimbarea şefilor marilor parchete, o miză uriaşă. Anunţul făcut de ministrul PSD al Justiţiei


Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, într-un interviu difuzat duminică, la Antena 3 CNN, că, potrivit rolului care-i revine, va numi noi şefi la parchete din primăvara anului viitor, când le expiră mandatul.
Conform legii, Ministrul Justiţiei are atribuţia de a propune numiri ale procurorilor-şefi din România. Numirea şefilor de parchete se face pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată a mandatelor.
Preşedintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcţiile de conducere, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.
În acest sens, ministrul Radu Marinescu a subliniat necesitatea unei cooperări instituţionale cu preşedintele Nicuşor Dan.
„După cum cunoaşteţi, domnul preşedinte este un reper foarte important în economia acestui sistem de numire, atunci bineînţeles că o cooperare instituţională trebuie să existe în mod absolut”, a menţionat Radu Marinescu.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu se grăbeşte să facă numirile la conducerea marilor parchete câtă vreme mandatele actualilor şefi expiră abia în luna martie a anului viitor.
„Noi avem nişte şefi de parchete ale căror mandate expiră în primăvara viitoare, până în momentul ăla e timp de evaluări şi am avut deja câteva discuţii şi o să mai fie câteva zeci de discuţii cu oameni din sistemul de magistratură”, a afirmat Nicuşor Dan, în septembrie, la Antena 1.
Referitor la activitatea parchetelor, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că îl preocupă în continuare faptul că parchetele sunt ineficiente.
„Da, în continuare spun că parchetele sunt ineficiente, că nu prioritizează cazurile cele mai importante. În partea de instanţe de judecată, suntem aşa şi aşa şi pot să fie multe îmbunătăţiri. Mă preocupă foarte tare”, a mai spus Nicuşor Dan.