Schimb de acuze între marile partide. Gorghiu cere PSD să nu "murdărească" parada de 1 Decembrie
alte articole
Exclus de pe lista invitaţilor la festivităţile de 1 Decembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că i-ar fi parvenit informaţii cum că "se încearcă atribuirea PSD a unor altercaţii prin infiltrarea, în zona unde se vor afla liderii PSD, printre oameni, a unor provocatori profesionişti, cu scopul de a culpabiliza PSD şi de a crea emoţie favorabilă celorlalte forţe politice", relatează news.ro.
În consecinţă, Liviu Dragnea cere Poliţiei, Jandarmeriei, SPP, Brigăzii Antitero, printr-un comunicat de presă, să acţioneze profesionist şi în interesul cetăţenilor.
”În caz contrar, vor fi singurii responsabili pentru posibila degenerare a paradei militare sau permiterea derulării unor incidente reprobabile”, susţine Dragnea, care afirma că partidul său nu organizează nicio formă de protest sau manifestare negativă de Ziua Naţională.
Totodată, Dragnea îi "asigură" pe români că ”PSD este un partid care respectă istoria poporului nostru, valorile tradiţionale şi care doreşte ca 1 Decembrie să fie o zi a bucuriei de a fi român şi a speranţei că ţara pe care o lăsăm copiilor noştri va fi una mai bună, liberă şi prosperă”.
În timp ce Dragnea dă asigurări despre buna credinţă a PSD, Alina Gorghiu a susţinut că, în ciuda afirmaţiilor liniştitoare ale liderilor PSD, sunt plănuite "huiduieli, manifestări, injurii şi alte tipuri de comportament care nu ar trebui să-şi aibă locul de Ziua Naţională a României" şi le-a solicitat liderilor PSD "Să nu importe modelul Pandele" (aluzie la faptul că soţul Gabrielei Firea a fost filmat agresând un cetăţean n.r.) şi să renunţe la orice fel de încercare "de a murdări" atmosfera ceremoniilor de 1 Decembrie programate în Bucureşti.
Mai merită menţionat că, potrivit Adevărul, surse politice au declarat că PRU - partid pe ale cărui materiale electorale apărea sloganul Victor Ponta premier" şi din care face parte amicul fostului premier, Sebastian Ghiţă - "împreună cu alţi protestatari de serviciu, plănuiesc o mişcare de protest la adresa „sistemului“, chiar la parada militară de la Arcul de Triumf". În replică, Sebastian Ghiţă spune că PRU nu va organiza nicio contramanifestaţie, dar a admis că liderii partidului vor sta "în mijlocul românilor."