Scenariul "Greaua moştenire". Cioloş: Domnule Grindeanu, încercaţi să construiţi în loc să aruncaţi fumigene
alte articole
În ultimele zile, premierul Sorin Grindeanu a tot vânturat ideea că performanţa tehnocraţilor în domeniul fondurilor europene a fost zero, fapt ce l-a nemulţumit pe fostul şef al Executivului, Dacian Cioloş, care i-a transmis, via Facebook, un mesaj succesorului său pesedist.
"Domnul Sorin Grindeanu nu reuşeşte, după aproape două luni de guvernare, să iasă din logica unor afirmaţii false făcute de PSD în campania electorală. Cu atât mai mare este dezamăgirea mea cu cât acum datele oficiale îi sunt la îndemână, nu trebuie decât să le ceară miniştrilor din subordine.
Greaua moştenire în domeniul fondurilor europene nu există, domnule Grindeanu, încercaţi să guvernaţi transparent şi să construiţi pe baza politicilor şi proiectelor demarate anul trecut în loc să aruncaţi fumigene uşor de demontat precum zero fonduri europene", a scris Dacian Cioloş.
Grindeanu revine cu explicaţii
"Am văzut o declaraţie a fostului prim-ministru Cioloş legată de faptul că anul trecut s-au atras sume de bani. Eu cred că dânsul ştie foarte bine la ce mă refer - noi vorbim de exerciţiul bugetar 2014-2020. Suntem în 2017, dânsul a fost prim-ministru în 2016. Pe exerciţiul bugetar 2014-2020 e zero. Dacă nu ştie că e zero, o să-i arătăm documentele oficiale", a explicat premierul Sorin Grindeanu.
Ce zic cei de la Factual - primul site de fact-checking pe politicile şi declaraţiile publice din România - au analizat afirmaţia "zero fonduri europene" care l-a determinat pe Cioloş să reacţioneze. Detalii aici.