Scandalul reactoarelor nucleare de la Doiceşti. Ce spune o cunoscută expertă în energie
Experta în domeniul energiei Ana Otilia Nuţu, din cadrul Expert Forum, a opinat că premierul interimar Ilie Bolojan are dreptate în scandalul reactoarelor nucleare de la Doiceşti.
Analiza reprezentantei Expert Forum
Foarte pe scurt: cred că Ilie Bolojan are dreptate în chestiunea SMR Doiceşti.
- motivul pentru care preţurile în piaţa spot în România sunt azi printre cele mai mari din Europa e din cauza că nu avem suficientă energie electrică ”ieftină” (cu costuri marginale mici) care să acopere cererea. Preţul în Spania e dat în 90% din timp de energia regenerabilă, cu costuri marginale foarte reduse (nu există ”combustibil”), preţul în Italia e comparabil cu cel de la noi pentru ca la ei gazul dă preţul în 90% din timp. Harta aceea, care arată zilnic acelaşi lucru, ne indică faptul că în România avem nevoie de investiţii masive în energie cu costuri marginale mici - regenerabile (plus stocare).
- o centrală în care investeşti azi trebuie să-şi recupereze costurile de investiţie operare din preţul pieţei. E extrem de puţin probabil că o capacitate nucleară de 460 MW la cost de 5-6 miliarde de dolari să-şi recupereze vreodată costurile de investiţii din preţul de piaţă şi cel mai probabil se va folosi o schemă de tip CfD (contract-for-difference). Pe scurt, dacă recuperarea investiţiei cere preţ de, să zicem, 300 EUR/MWh şi preţul din piaţă e 100, statul va trebui să pună diferenţa de 200 prin subvenţie. Subvenţia va fi împărţită pe facturile consumatorilor de energie, sub forma unei contribuţii pentru CfD, deci vom plăti cu toţii costurile centralei SMR indiferent de unde vom cumpăra energie. Chestie care încarcă facturile tuturor consumatorilor cu respectiva contribuţie, deşi ”creşte oferta de energie” şi preţul din piaţa spot ar trebui să scadă. Cu cât preţul din piaţă e mai mic, cu atât contribuţia pentru CfD pentru SMR va fi mai mare, ea fiind diferenţa dintre costurile totale unitare ale centralei (date) şi preţul de piaţă. Niciun câştig pentru consumatori, deci.
- există deja azi tehnologii regenerabile intermitente stocare care pot produce ”în bandă” competitiv cu tehnologiile clasice, de ex cu centralele pe gaz. IRENA a publicat chiar zilele trecute un studiu pe subiect. În acelaşi timp tehnologiile regenerabile şi bateriile s-au ieftinit de 10-15 ori în ultimii 15 ani şi reducerea de costuri / creşterea eficienţei tehnologiilor continuă. Dacă discutăm de orizontul de timp 2033, cu siguranţă că vom avea competiţie SMR cu regenerabile cu stocare mult, mult mai ieftine şi mai eficiente decât azi, în condiţiile în care chiar şi azi SMR nu pare prea competitiv (vezi proiectul din Idaho), darămite peste 10 ani de evoluţie tehnologică accelerată. Deja discutăm de stocare pe termen lung, noi tipuri de baterii, stocare peste 100h, baterii solide, baterii fier-aer etc.
Unele intră deja în exploatare chiar anii aceştia şi se dovedesc din ce în ce mai competitive. Pentru că imediat va veni reproşul: discutăm de energie ”în bandă”, nu de energie ”intermitentă”.
- toate proiectele mamut ale companiilor de stat, întârziate cu anii, blochează capacitate de reţea şi împiedică investiţiile altora care s-ar fi putut face în acest timp. În 2022-2023, din cauza reactoarelor 3 şi 4 care nu se construiesc de 20 de ani dar blochează capacitate de reţea aveam capacitate zero de racordare a unor noi producători de energie în Dobrogea, zona cu cel mai bun potenţial solar, eolian, eolian offshore samd.
- faptul că am cheltuit deja 200 milioane de dolari pe studii şi hârtii nu face necesar să aruncăm încă 5 miliarde ”ca să nu-i fi cheltuit degeaba pe primii 200 milioane”. Decizia de a continua sau nu ţine cont de banii pe care îi cheltuieşti de acum încolo şi veniturile pe care te aştepţi să le încasezi, cei 200 milioane nu mai influenţează calculul de acum încolo, s-au cheltuit deja indiferent ce faci mai departe.
- întrebarea cea mai banală e dacă are sens să te apuci să bagi bani mulţi, publici, în ceva care va intra în piaţă prin 2030-2033-2035, sau să bagi bani mult mai puţini, privaţi, în ceva care poate intra în piaţa în 6 luni - 1 an, eventual şi distribuit pe lângă locurile pe unde se consumă, scăzând preţurile cu adevărat.
