Nicuşor Dan anunţă un acord PSD-PNL-USR-UDMR pe noua lege a salarizării bugetarilor. Când va intra în vigoare

Nicuşor Dan (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
22.05.2026
Nicuşor Dan (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
22.05.2026

În urma unui proces de mediere desfăşurat sub coordonarea Administraţiei Prezidenţiale, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România şi Uniunea Democrată Maghiară din România au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârşitul prezentei sesiuni parlamentare, a anunţat, vineri, Palatul Cotroceni.

"Noua lege a salarizării constituie o etapă esenţială din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, având ca termen de îndeplinire data de 1 iulie 2026. Niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăşi cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Potrivit acordului, aplicarea noii legi nu va pune România în situaţia de a-şi încălca obiectivele fiscale asumate pe termen scurt, mediu şi lung. Noua lege a salarizării va intra în vigoare în totalitate la data de 1 ianuarie 2027, fără aplicare eşalonată, şi nu va mai fi modificată ulterior prin intervenţii speciale", se arată în comunicatul remis de Nicuşor Dan.

Acordul care stă la baza angajamentului politic de a adopta noua legislaţie a fost semnat de către Sorin Grindeanu - preşedintele PSD, Ilie Bolojan - preşedintele PNL, Dominic Fritz - preşedintele USR, şi Kelemen Hunor - preşedintele UDMR.

În baza prezentului acord, Ministerul Muncii va publica proiectul de lege şi va organiza consultări cu toate categoriile vizate de lege.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos