Scandalul publicării mesajelor dintre liderii PSD în noaptea adoptării OUG 13. Firea acuză un atac murdar la adresa lui Dragnea
alte articole
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Gabriela Firea - semnatară a unora dintre mesaje - a declarat că "nu se poate confirma autenticitatea ori veridicitatea "aşa-ziselor capturi" de pe Whatsapp şi că "nu s-au făcut acolo niciun fel de declaraţii care să demonstreze că una spunem între noi şi alta facem". Firea a mai susţinut că "aşa-zisele capturi prezintă aspecte derizorii" şi că nimeni nu a spus nimic din ce nu s-ar fi afirmat şi public.
De asemenea, potrivit acesteia, publicarea unor asemenea frânturi de conversaţie nu ar fi decât o parte a unei campanii de discreditare. "Mi se pare, dincolo de discuţiile de aseară, că este un nou atac, chiar murdar, vehement, la adresa preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Practic, nu mai ştiu ce să-i inventeze domnului Dragnea", a spus Firea.
În ceea ce priveşte identitatea celor ce au transmis presei capturile, primăriţa a opinat că "posibil din colegii care s-au desprins de lângă noi, care cred că au făcut capturi pe sărite, cu scopul de a denigra".
Reamintim că Rise Project a publicat astăzi o serie de mesaje schimbate pe Whatsapp între liderii PSD, din care reiese cum s-au mobilizat social-democraţii pentru a organiza un "miting pentru apărarea României", scenariu care s-ar fi putut lăsa cu scandal şi sânge.