Bejinariu, scăpat de procurori. Florin Iordache: Ce legătură are imaginea Parlamentului?
alte articole
Imaginea Parlamentului nu are legătură cu votul dat de plenul Camerei Deputaţilor în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, care a fost scăpat astfel de urmărirea penală cerută de procurorii DNA, consideră vicepreşedintele forului Florin Iordache, citat de Agerpres.
Întrebat cum comentează faptul că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că ar trebui ridicată imunitatea lui Bejinariu, Iordache a replicat: "Păi asta s-a cerut şi aţi văzut rezultatul votului."
"Ce legătură are imaginea Parlamentului? E un vot care s-a luat în Parlament. (...) Rezultatul e cel de azi, ce va face mai departe Parchetul, nu ştiu", a adăugat Iordache, întrebat care este imaginea Parlamentului în acest caz, ţinând cont de rapoartele MCV.
Camera Deputaţilor a respins marţi cererea DNA de urmărire penală a deputatului PSD Bejinariu, cu 183 de voturi "împotrivă", 88 "pentru" şi 2 abţineri.